Două milioane de euro de la Guvern, pentru o sală de sport din Târgu Jiu
Sala Sporturilor din municipiul Târgu Jiu va intra, în primăvara anului viitor, într-un amplu proces de modernizare, valoarea investiției fiind de aproximativ două milioane de euro, a declarat vineri, pentru Agerpres, directorul Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac.
Proiectul va fi executat de către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, în calitate de investitor, iar lucrările vor dura aproximativ șase luni.
„Investiția presupune extinderea capacității Sălii Sporturilor de la 770 de locuri, cât are în prezent, la 1.250 de locuri. Tribunele se vor înălța pe partea celor existente, vor fi tribune pentru zona VIP și în partea opusă, cu intrare separată, cu foaier separat, suprafața de joc va fi înlocuită. Se va extinde automat tâmplăria, se schimbă fațadele sălii, se redimensionează instalația de climatizare pentru noua capacitate, vor fi modernizate vestiarele și grupurile sanitare, dar și celelalte spații conexe. Investiția a fost avizată la Ministerul Dezvoltării, urmează celelalte proceduri, astfel încât probabil undeva în primăvară vor începe lucrările”, a menționat Raul Chiriac.
Antrenorul echipei de handbal masculin Energia Târgu Jiu, Liviu Andrieș, a precizat că se va lua în calcul ca antrenamentele și meciurile să se desfășoare în continuare în municipiu, la sala de sport a Școlii Generale ‘Voievod Litovoi’, însă aceasta are nevoie de câteva amenajări pentru a se încadra la aceste activități.
„Sala va intra într-o renovare și acest lucru este benefic pentru întreg sportul din Târgu Jiu. Din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea administrativă, sper să rămânem la Târgu Jiu, la sala Școlii Generale ‘Voievod Litovoi’, dar trebuie amenajată. Sunt convins că se va amenaja și vom rămâne în continuare la Târgu Jiu, pentru că e foarte greu pentru suporteri și iubitorii sportului din Târgu Jiu să plecăm”, a spus Andrieș.