Ponta: Dacia, cel mai cunoscut brand al României
Dacia a devenit cel mai cunoscut brand industrial al României în urma cooperării cu Renault, afirmă premierul Victor Ponta într-un mesaj adresat cu ocazia împlinirii pe 30 septembrie a 15 ani de parteneriat Dacia-Renault, adăugând că își dorește ca această relație de succes să continue mult timp de acum încolo.
„După 15 ani și 2,3 miliarde de euro investiți la Mioveni, Dacia-Renault a devenit cel mai cunoscut brand industrial al României și unul dintre cei mai competitivi constructori de automobile la nivel european și chiar mondial. În industria auto din Europa, Dacia-Renault înseamnă performanță, înseamnă seriozitate, înseamnă inovare și adaptabilitate, înseamnă calitate. Îmi doresc ca mulți ani de acum înainte, indiferent de guvernări și de schimbările politice, Dacia-Renault să rămână cel puțin la nivelul de acum”, scrie Victor Ponta într-un postare pe facebook.
El adresează, totodată, mulțumiri Dacia-Renault pentru crearea a mii de locuri de muncă în România.
„În calitate de prim-ministru al României, vă mulțumesc de 17.000 de ori. Vă mulțumesc pentru fiecare loc de muncă pe care îl creați în mod direct. Locuri de muncă solide, bine plătite, la standarde europene. 17.000 de familii din România care au bunăstare pentru că cel puțin un membru — tatăl, mama sau copilul — este un mândru angajat al Dacia-Renault. Trebuie să vă mulțumesc și pentru celelalte 130.000 de locuri de muncă indirecte create, inclusiv la cei peste 1.500 de furnizori”, adaugă Ponta.
Premierul subliniază contribuția Dacia-Renault la faptul că anul trecut România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.
„Sunt mândru că Dacia-Renault, singurul constructor auto complet din România, a fost pilonul principal al acestei creșteri economice, cu 4,48 de miliarde de euro în 2013, asigurând 3% din PIB-ul României. Sunt mândru de conducerea Dacia-Renault și de muncitorii acestei uzine care a fost, anul trecut, cel mai mare exportator al României, acoperind 7,7% din exporturile totale ale țării. În ultimii 4 ani, peste 90% din producția de vehicule a Dacia a fost exportată în peste 42 de țări, prin peste 1.800 de puncte de distribuție.
Franța ocupă prima poziție în topul principalelor destinații de vânzări Dacia, fiind urmată de Germania. Cred că faptul că francezii și germanii apreciază un produs construit în România spune totul despre calitatea modelelor de la Mioveni și despre faptul că Dacia contribuie la o imagine pozitivă a României în întreaga lume”, apreciază premierul.
Ponta reamintește că în 2013 Dacia a avut cea mai bună creștere a vânzărilor în Uniunea Europeană, de 23,3%, ajungând în decembrie 2013 la o cotă de piață de 3,2%, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.
„Sunt bucuros că, în 2014, tendința de creștere a vânzărilor Dacia la nivel global se menține. În primele opt luni ale anului, vânzările în Uniunea Europeană au crescut cu 30,2%. În România, Dacia a vândut în primele 8 luni ale anului peste 17.000 de unități (acoperind 33,1% cotă de piață). În România există 80 de puncte de vânzare Dacia”, afirmă premierul.
Ponta adaugă că prin Proiectul ‘Prima Mașină’ se dorește să se vină în completarea celorlalte programe guvernamentale — „Programul Rabla” și „Timbrul de mediu” — pentru a dezvolta locurile de muncă durabile și stabile în România, în special din industria auto autohtonă și din cea orizontală. „Mai mult, vor fi prevăzute de guvern măsuri pentru întărirea producției interne și în noul Cod fiscal. Acestea se vor baza pe principii noi europene privind reducerea gradului de poluare, capacitatea cilindrică, precum și anul de producție”, menționează premierul.
Ponta reamintește și măsurile dispuse la nivel guvernamental pentru finalizarea reabilitării DN 73 și centura care leagă acest drum de uzina Dacia după prima vizită pe care a efectuat-o în calitate de prim-ministru, la Mioveni.
„Pentru guvernul pe care îl conduc, pentru mine, indiferent de calitatea pe care o voi deține, Dacia reprezintă și va reprezenta un proiect industrial strategic fundamental pentru România. Pentru că, prin investițiile făcute, prin forța economică pe care o are, Dacia este vârful de lance al economiei românești. Pentru că Dacia a investit nu doar în infrastructură și logistică, ci și în specializarea oamenilor, în siguranța lor, în salarizarea lor și, mai ales, în domeniul cercetării și inovării, prin centrul de la Titu”, adaugă Ponta.
Premierul oferă asigurări în ceea ce privește realizarea autostrăzii Pitești-Sibiu.
„Am susținut și vă asigur că voi susține, indiferent de poziția pe care o voi avea în statul român, construcția autostrăzii Pitești-Sibiu, care se va face, indiferent de zvonuri, pentru că înțelegem că este vitală pentru competitivitatea uzinei din România și pentru că este o datorie a statului român de a fi partener pentru marii investitori. Știu foarte bine că este foarte important pentru România ca activitatea Dacia-Renault România să continue la un nivel ridicat. Viziunea mea este aceea că statul trebuie să susțină investitorii corecți, care vor să facă performanță, și să atragă alți investitori, pentru a genera locuri de muncă stabile și durabile și venituri la bugetul de stat”, subliniază Ponta.
El punctează și faptul că Dacia Duster pe care o folosește ca șef al Executivului l-a ajutat să ajungă în locuri greu accesibile, cum ar fi zonele afectate de inundații.
„Este o mașină robustă care se încăpățânează, la fel ca și românii, să cucerească toate obstacolele care se ivesc în cale. Vă promit că, în orice funcție publică voi fi, voi folosi și în continuare mașini Dacia, mașini românești performante! Vă mulțumesc tuturor și vă transmit, încă o dată, că sunt mândru și recunoscător conducerii grupului Renault, conducerii Dacia și, desigur, angajaților și partenerilor Dacia-Renault. Mi-aș dori ca modelul Dacia să fie preluat de fiecare angajat și de fiecare manager, indiferent cât de mare este firma sau compania pe care o conduce. Să preluăm efortul zilnic, profesionalismul și inteligența de a fi acolo unde ne dorim cu toții: în vârful domeniului nostru de activitate! La mulți ani!”, mai afirmă Victor Ponta.