Târgul Brumărel la Muzeul Țăranului Român

Piața Țărănească și Meșter(Ești)! organizează din 3 până în 5 octombrie 2014, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, din sos. Kiseleff nr 3 Târgul lui Brumărel. Programul este între orele 10.00 și 18.00, iar intrarea este liberă. De vineri până duminică, de dimineața până seara, aproape o sută de producători, meșteri, artizani și negustori se vor aduna în curtea Muzeului Național al Țăranului Român pentru un festin  gastronomic și nu numai. 

Veți putea degusta: brânzeturi, Cozonac Domnesc și Cozonac Bujor, plăcinte întinse și poale-n brâu, ciocolată de casă și prăjituri tradiționale, turtă dulce și covrigi, dulcețuri și zacuscă, siropuri, miere, ceaiuri și plante aromate de grădină, legume bio și murături, diverse sortimente de pâine (în trei culori, cu slănina si usturoi, cu vin și măsline, cu sfeclă roșie) . La ceaun, din meniul de săptămâna aceasta vă poftim la sarmale cu mămăligă, bulz ciobănesc și pastramă, fasole cu ciolan și gogoșari cu varză.

Pentru cunoscători și colecționari, sunt antichități țărănești și mobilier în curtea interioară, porțelanuri, ceasuri, ibrice, sfeșnice, tablouri, aparate foto, patefoane, cărți…

Li se alătură meșteri si artizani din toate zonele țării: sticlari, iconari, țesătoare, cioplitori, olari, fierari, cojocari, cofetari, pielari, rudari , împletitoare, încondeietoare cu: obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, podoabe, ouă încondeiate, mobilier pictat, icoane, casete pictate sau decorate cu tehnica șervețelului, bijuterii din piele sau din pietre semiprețioase, căciulițe croșetate, vestimentație și fel de fel de obiecte realizate cu multă migală.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.