Start în campania electorală!

Campania electorală pentru primul tur al prezidenţialelor din 2 noiembrie începe vineri, 3 octombrie, la ora 00.00, va dura 30 de zile şi se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 7.00. În această perioadă, candidaţii pot face propagandă prin mitinguri, afişaj, presă, cu respectarea unor reguli.

Potrivit Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, în campania electorală, candidaţii şi, după caz, partidele, alianţele politice sau electorale care i-au propus, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media, informează Mediafax.

Contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrarea lor. Organizarea mitingurilor, adunărilor şi marşurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de legislaţia în vigoare.

În unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise.În timpul campaniei electorale, primarii asigură candidaţilor şi formaţiunilor politice care i-au propus, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.

Încălcarea acestor prevederi legale se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. De asemenea, neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 lei.

Potrivit legii, mijloacele folosite în campania electorală nu pot să contravină ordinii de drept. Primarii sunt obligaţi ca după data expirării termenului de depunere a candidaturilor, dar până la rămânerea definitivă a acestora, să stabilească, prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul primăriei, locuri speciale pentru afişajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ţinând seama de numărul candidaţilor.

Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât să poată fi folosite fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente. Locurile speciale pentru afişaj electoral pot fi folosite numai de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus. Este interzisă utilizarea de către un candidat a locurilor speciale pentru afişaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt candidat.

Afişajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor şi numai cu luarea măsurilor impuse de legislaţia în vigoare pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor. Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiş electoral. Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. Se interzice afişajul în scop electoral prin aplicarea pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei.

Activităţile de propagandă electorală nu pot afecta în niciun fel spaţiile verzi, rezervaţiile naturale şi zonele protejate ecologic. Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.

Primarul, cu sprijinul organelor de ordine publică, este obligat să asigure integritatea panourilor, afişelor electorale şi a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate. Potrivit legii electorale, nerespectarea tuturor prevederilor referitoare la afişajul electoral se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. Cu aceeaşi amendă se sancţionează şi distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite.

Legea mai prevede că primarii pot aproba instalarea pe domeniul public a unor amenajări provizorii pentru distribuirea materialelor de propagandă electorală, dacă prin amplasarea lor nu se instituie restricţii de circulaţie rutieră sau pietonală.Campania electorală se poate desfăşura în alt stat decât România numai cu respectarea legislaţiei în vigoare a statului respectiv.

Pentru candidaţi, accesul la serviciile publice de radio şi televiziune este egal şi gratuit.

Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi candidaţii şi toate partidele politice, alianţele politice sau electorale care îi susţin. Accesul candidaţilor la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este gratuit. Posturile private de radio şi televiziune vor oferi candidaţilor timpi de antenă proporţionali cu cei practicaţi de posturile publice. Nerespectarea acestor prevederi de către posturile private de radio şi televiziune atrage sancţionarea acestora de către Consiliului Naţional al Audiovizualului. De asemenea, este interzisă introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.

În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul, data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată, dimensiunea eşantionului, marja maximă de eroare, cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.

Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.

Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu conţinut electoral făcute pe stradă. Încălcarea acestor reglemetări referitoare la sondajele de opinie şi televot constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Legea precizează că birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale, soluţionând, prin decizii, plângerile cu privire la campania electorală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.