Meleșcanu: Un român s-ar fi alăturat jihadiștilor
Un român s-ar afla printre miile de occidentali care au îmbrăţişat doctrina grupării teroriste Statul Islamic şi ar fi plecat să se alăture militanţilor, a declarat fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, pentru Europa FM. Fostul şef al spionajului românesc spune că nu este clar unde se află acum romanul islamist, informează TVR1.
”Nu a fost foarte clar, dacă s-a dus, nu s-a dus, a ajuns până la urmă, plecat din România. Nimeni nu poate să urmărească foarte bine orice mişcare a oricărui cetăţean român. Adevăratul pericol este că foarte mulţi sunt din ţările balcanice. Sunt destul de mulţi din Uniunea Europeană”, a spus Teodor Meleşcanu.
România face parte din coaliţia celor peste 40 de ţări aliate în lupta împotriva mişcării teroriste Statul Islamic. Consiliul Suprem de apărare a Ţării a discutat la ultima şedinţă despre contribuţia ţării noastre la această campanie.
Conform unei rezoluţii ONU, toate statele membre vor introduce sancţiuni penale dure împotriva jihadiştilor străini şi a celor responsabili de recrutarea şi finanţarea lor.
Potrivit datelor, peste 12 mii de străini din 70 de state s-au alăturat organizaţiilor extremiste din Siria şi Irak.