Franţa şi Germania vor trimite drone în Ucraina

Berlinul şi Parisul vor trimite „în următoarele zile” avioane fără pilot pentru a monitoriza implementarea armistiţiului în estul Ucrainei, a anunţat duminică ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

Potrivit ministrului francez, armistiţiul din Ucraina este respectat, „cu excepţia oraşului Doneţk”.”Trebuie să facem tot posibilul pentru respectarea armistiţiului şi a zonei-tampon”, a declarat el, potrivit Mediafax.

„Germanii şi francezii au iniţiat discuţii cu OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) cu privire la măsurile care pot fi luate pentru respectarea armistiţiului”, a precizat Le Drian. „Dorim să contribuim la menţinerea acordului de încetare a focului şi în acest scop vom trimite în următoarele zile avioane fără pilot” în Ucraina, a afirmat ministrul. Anterior, Germania a anunţat că intenţionează să trimită 200 de soldaţi în Ucraina pentru a asigura securitatea misiunii OSCE.

OSCE este responsabilă cu supravegherea armistiţiului în Ucraina şi are o misiune de monitorizare în estul ţării, afectat de un conflict armat între forţele armate şi separatiştii susţinuţi de Rusia.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.