Ponta îl părâşte pe Băsescu diplomaţilor SUA şi UE
Premierul Victor Ponta a transmis reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai tuturor statelor membre UE o scrisoare în care le solicită să analizeze declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa independenţei justiţiei, arătând că atacul acestuia a fost grav.
Premierul le cere acestora să transmită un mesaj de susţinere a independenţei CSM şi justiţiei în general, conform informaţiilor obţinute de Mediafax. Informaţia a fost confirmată ulterior de Guvern.
„În atenţia reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene, precum şi ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene:
Vă adresez această scrisoare din dorinţa de a sublinia cât de grav a fost atacul de ieri al Preşedintelui Traian Băsescu la adresa independentei Justiţiei, dar si cu apelul de a interveni public în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, direct vizat de declaraţiile oficiale făcute ieri de şeful statului.
În mod absolut surprinzător, ieri, Traian Băsescu a susţinut o conferinţă de presă în care a formulat ameninţări la adresa unui magistrat, membru al CSM, a folosit cuvinte denigratoare şi a criticat în termeni foarte duri activitatea magistraţilor meniţi, prin lege, să vegheze la buna funcţionare a Justiţiei.
Este un fapt de o gravitate deosebită, care periclitează bunul mers al justiţiei din ultima vreme şi care pune sub semnul întrebării independenţa acesteia. Consiliul Superior al Magistraturii solicitase, anterior, să fie verificate informaţiile difuzate public de către Preşedinte cu privire la un caz important (cazul Microsoft).
Printre afirmaţiile de ieri ale Preşedintelui, vă supun atenţiei următoarele:
„Se pare că sunt magistraţi care ţin neapărat să facă politică şi au ajuns să facă şi mai prost decât politicienii. Am înţeles că un domn magistrat a considerat că am afectat justiţia pentru că aş fi dat date din dosar. Domnul magistrat minte!
Dacă este vreun magistrat în CSM care vrea să facă politică să intre cinstit în politică şi să se lase de calitatea de magistrat. Astfel de atitudini mincinoase nu fac decât să discrediteze instituţia.
Nu puteam să trec peste acest incident pe care îl consider de nedorit şi este o rugăminte: dacă sunt judecători membri în CSM, procurori sau judecători care vor să facă politică, să intre în politică.”
Va solicit, ţinând cont de toate aceste lucruri, să analizaţi aceste declaraţii şi să transmiteţi un mesaj public de susţinere a independenţei CSM şi a Justiţiei în general. Consiliul Superior al Magistraturii este instituţia menită de Constituţie să asigure buna funcţionare a Justiţiei, iar astfel de atacuri iară precedent periclitează cu siguranţa independenţa şi eficienţa sa”, afirmă Ponta în scrisoare.
Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, joi, pe judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că „minte”, şeful statului precizând că îşi menţine integral declaraţia pe care a făcut-o atunci când a dat avizul de începere a urmării penale faţă de cinci foşti miniştri.
„Se pare că sunt magistraţi care ţin neapărat să facă politică şi au ajuns să o facă mai prost decât o facem noi, politicienii. Un domnn magistrat a considerat că în conferinţa mea de presă am afectat justiţia că am dat acte din dosar. Îmi pare rău, domnul magistrat minte. Îmi menţin integral declaraţia pe care am făcut-o când am anunţat cererea de urmărire penală pentru cinci foşti miniştri”, a declarat Băsescu.
Premierul Ponta a declarat atunci că declaraţia de joi a preşedintelui Traian Băsescu legată de un judecător reprezintă „cel mai grav” act la adresa justiţiei din partea unui oficial român în ultimii 25 de ani.
„Dacă vorbim de împiedicarea independenţei justiţiei, cred că este cel mai grav act pe care l-am văzut vreodată din partea unui oficial român în ultimii 25 de ani”, a spus Ponta.
Nu ne mai surprinde nimic la acest Tonta. Se comporta exact ca un copil mic; minte, paraste …. Dar ce a facut el pt. Lukoil, a uitat ? Sau aia pt el nu o fi afectat „bunul mers al justiţiei din ultima vreme şi pune sub semnul întrebării independenţa acesteia” ? In campania de acum 5 ani, Crin Antonescu, zicea depre contracandidatul lui din primul tur, Mircea Geoana, coleg cu Poanta; „Mincinosul Mircea Geoana”, pe care mai apoi in turul 2, il sustinea. Acum, cred ca e posibil sa vedem cum Tariceanu il poate face, si pe buna dreptate, pe Tonta;” Mincinosul VIctor Ponta”, dupa care in turul 2 sa-l sustina.