Sidex Galaţi, un (alt) mare jaf pus la cale de guvernul Năstase!

0

77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia, în 2001, statul român pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România – suma ar fi însemnat numai 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale.

În fapt, oficialii de la Bucureşti nu au primit nimic. Mai mult, au şters datorii de peste un miliard de dolari şi au cheltuit pentru retehnologizarea colosului devenit proprietatea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Lakshmi Mittal. Totul, pentru ca gigantul de pe Dunăre să supravieţuiască şi să mai dea de lucru miilor de localnici. S-a dovedit o încercare nereuşită.

Furnalul 5 este singurul care a mai rămas în picioare din cele 6 care au fost construite în Combinatul din Galaţi. Restul au fost tăiate la fier vechi sau în acest moment sunt nefuncţionale.

Pe lângă privatizarea pe gratis, guvernul mai rupe aproape 3 miliarde de dolari din bugetul României şi îi dăruieşte tot lui Mittal Steel Galaţi, sub formă de ajutoare, ştergeri de datorii, anulări de penalităţi şi credite fiscale.

În 2007 statul îi oferă suma de 24 de milioane de dolari, ca decont pentru banii pierduţi de investitor în vechiul proces cu Sidex International. La vremea aceea, secretar de stat în Ministerul de Finanţe era Bogdan Drăgoi, fiul directorului Sidex International, Dan Drăgoi.

Bogdan Drăgoi spune că nu ştie nimic de bani şi că nu a fost implicat în nici un fel: „Nu ştiu să fi avut vreo implicare Ministrul de Finanţe în acea perioadă şi în această speţă. Eu, personal, în calitate de secretar de stat pe care o deţineam la acel moment, coordonam Trezoreria statului, deci nimic de-a face cu aşa ceva”.

În primul an după privatizare, 2002, combinatul face profit de peste 60 de milioane de dolari. A ajuns la această realizare fără retehnologizare. Dar a renunţat la intermediari.

Din anul 2008, însă, în ciuda investiţiilor, combinatul intră în picaj din cauza crizei şi a preţului mare al energiei. Pierde pieţe, scade producţia de otel, îngheaţă salariile, închide Uzina Cocso-Chimica şi trimite acasă 4.500 de oameni. Arcelor Mittal începe să câştige bani din certificate de emisii poluante, în dezavantajul combinatului. Închide secţii, o cocserie şi două furnale, şi primeşte la schimb, gratuit, certificate de dioxid de carbon, pe care le vinde apoi în străinătate.

Astăzi, cu toate investiţiile, combinatul supravieţuieşte datorită fluxului secundar, adică al laminoarelor. La Galaţi mai lucrează 7.000 de oameni, iar creşterea preţului energiei e pe cale să trimită combinatul la fier vechi.

Odată cu căderea combinatului se prăbuşeşte şi unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Galaţiul avea o întreagă industrie care depindea de combinat, transformată acum în ruine sau înlocuită de spaţii comerciale.

De la portul mineralier, la licee dedicate combinatului până la echipa de forbal sau pensiuni şi hoteluri, Sidexul a fost sărăcit prin mii de supape.

Privatizarea SIDEX s-a dovedit o afacere păguboasă pentru statul român. Bunăvoinţa guvernelor din anii 2001 şi 2005 nu a folosit, în final, nimănui. Nu doar că investitorul nu a reusit sa păstreze cele 28.000 de locuri de muncă, din momentul cumpărării, dar nu a mai adus nici bani la bugetul de stat, aşa cum preconizau mai-marii ţării acum 13 ani. Criza oţelului îl face pe investitorul indian să îşi restrângă afacerea în fiecare zi.

Ce alternativă avea statul român? Răspunsul o dau ucrainenii, care au vândut un combinat siderurgic de aceeaşi mărime cu 4,7 miliarde de dolari.

Calculele arată că, de fapt, guvernul Adrian Năstase, sub semnătura lui Ovidiu Muşetescu, şef AVAS, nu a vândut combinatul, ci l-a făcut cadou.

Dar să o luăm cu începutul…ArcelorMittal Galați (fost Sidex Galați) este cel mai mare combinat siderurgic din România. A fost cumpărat de LNM Holdings NV în noiembrie 001, de la statul român Valoarea tranzacției a fost de 70 de milioane de dolari. Tranzacția a inclus angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari. Începând cu 2004, Sidex Galați este parte a Mittal Steel, companie formată prin fuziunea companiilor LNM Holdings NV și Ispat International N. V. După fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, în anul 2006, din care a rezultat ArcelorMittal,umele combinatului a fost schimbat în ArcelorMittal Galați.

La momentul privatizării, compania producea pierderi de 1 milion de dolari pe zi, datorită căpușării.Dezcăpușarea a adus combinatul la profit în doi ani după privatizare, fără ca proprietarul să facă investiții semnificative. Tranzacțiile bazate pe barter au fost eliminate complet, imediat după privatizare. S-au creat relații de afaceri directe cu toți marii consumatori de oțel din România, iar la nivel internațional, compania a beneficiat de rețeaua grupului.

Sidex a fost un punct nevralgic al negocierilor României cu Uniunea Europeană unul dintre cele mai dificile capitole, Concurența.În principal era vorba de ajutoarele de stat acordate combinatului siderurgic Sidex Galați, Uniunea Europeană cerând ca acestea să fie eliminate.

Producția combinatului a crescut din momentul privatizării, de la 3,7 milioane de tone, în 2001, la aproape cinci milioane de tone, în anul 2005.Circa două treimi din această producție erau destinate piețelor externe, restul fiind contractat de firme din România, unde Mittal Steel Galați deținea o cotă de piață de 90-95%. Producția realizată în 2007 a fost de 4,4 milioane de tone de oțel lichid.

În anul 2009, ArcelorMittal Galați contribuia cu 3,8% la exporturile României

Până în anul 2009, ArcelorMittal contribuia cu peste 50% din afacerile operatorului portuar Comvex, iar circa 58% din traficul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră era realizat de combinatul ArcelorMittal din Galați.

Combinatul, inaugurat de Ceauşescu în 1966

Ideea construirii unui mare combinat siderurgic în partea de est a României, cu acces la Dunăre și/sau la Marea Neagră, a fost prima dată pusă în discuție la Plenara Partidului Muncitoresc Român din 1958. Decizia a fost luată printr-un decret adoptat în 1960, la puțin timp după ce Congresul al VIII-lea al Partidului a aprobat o investiție masivă pentru acest proiect. La Congres au avut loc dezbateri aprinse în legătură cu locul unde să fie amplasat combinatul; unii îl doreau lângă Constanța, la Năvodari sau la Mangalia, dar Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a opus acestor idei, el însuși având descendențe gălățene. Construcția combinatului a avut loc împotriva dorințelor Uniunii Sovietice al carui lider, Nikita Hrușciov, sprijinit de Cehoslovacia si RDG, state mai puternic industrializate decât România, dorea ca partea sudică a CAER-ului să se axeze mai mult pe agricultură. Refuzul Uniunii Sovietice de a finanța acest proiect a determinat România să caute finanțare în Occident.

Directorul Institutului de Proiectare și Inginerie pentru Industria Metalurgică (Ipromet)a fost ales pentru a proiecta platforma. După un amplu studiu științific cu privire la curenții de aer, apa freatică și stabilitatea solului, s-a stabilit ca amplasarea combinatului să se facă în orașul Galați. Compania ICMRS Galați a fost angajată să construiască combinatul; un număr de peste 12.000 de oameni au lucrat la construcția acestuia. Construcția combinatului a început în luna iulie 1960. Un an mai târziu, după ce infrastructura necesară constructorilor a fost instalată, a început săparea. Prima clădire construită a fost atelierul de preparări mecanice. Construcția primei unități semnificative de producție, Laminorul Nr. 1, a început în aprilie 1963.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a decedat în martie 1965 iar succesorul său, Nicolae Ceaușescu, a tăiat panglica inaugurală a combinatului în septembrie 1966. Producția a început în iulie 1968 când componentele necesare producerii de oțel au fost montate și a rezultat primul oțel produs la Oțelăria Nr. 1. Activitatea a crescut într-un ritm constant, în 1972 combinatul având 40.000 de angajați – peste 50.000 per total, incluzând și unitățile industriale din vecinătate. Un studiu din 2011 arăta că două treimi din populația Galațiului a lucrat sau obișnuia să lucreze în combinat sau în fabricile asociate acestuia. Conform înregistrărilor oficiale, maximul de producție a fost atins în 1988, cu 8,2 milioane tone oțel în valoare de 7,2 milioane $ (banii vremii). La începutul anilor 1990 combinatul provoca poluări masive ale aerului, solului și apei din Galați.

Regimul comunist a fost înlăturat în 1989 iar în 1991 combinatul a devenit o societate pe acțiuni sub numele de Sidex Galați. Acesta a fost preluat în anul 2001 de la Statul Român de către compania Mittal Steel iar datoriile combinatului au fost șterse. Când Mittal Steel a achiziționat compania Arcelor în 2006 pentru a deveni ArcelorMittal, combinatul și-a schimbat numele în ArcelorMittal Galați. Numărul de angajați a scăzut de la 27.600 în 2001 la 8.700 în 2011 iar producția scăzut la 3.5 milioane tone în 2011.Acest declin a continuat în fiecare an, în 2014 situaţia fiind una dramatică.

Surse: wikipedia, digi24.ro;

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.