Mutu nu poate juca în India
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a blocat transferul atacantului român Adrian Mutu de la echipa Petrolul Ploiești la formația FC Pune City, din noua Super Ligă a Indiei, susține presa din această țară, informează Agerpres.
Conform cotidianului „Times of India”, FIFA s-ar fi opus acestei mutări din cauza faptului că Mutu și-a reziliat contractul cu Petrolul după data de 31 august, când s-a încheiat în mod oficial perioada de transferuri din fotbalul internațional. „Mutu s-a aflat sub contract cu clubul român Petrolul Ploiești mult timp după încheierea perioadei de transferuri, pe 31 august, iar cererea sa de transfer trebuia făcut înainte de această dată. Doar jucătorii care și-au reziliat de comun acord contractul cu echipele lor înainte de încheierea perioadei de mercato sunt acum eligibili pentru un transfer”, a declarat un oficial citat de ziarul indian.
Adrian Mutu, în vârstă de 35 ani, și-a reziliat pe 26 septembrie contractul cu Petrolul Ploiești, echipă la care a evoluat începând din luna ianuarie, după despărțirea de formația franceză AC Ajaccio.