Pe urmele tezaurului pierdut al Fundaţiei Gojdu…

Fundația Emanuil Gojdu a fost instituită prin testamentul pe care Emanuil Gojdu l-a autentificat la Budapesta la 4 noiembrie 1869. Fundația oferea burse de studii românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria („acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care se ține de religia răsăriteană ortodoxă”).

„Fondațiunea lui Gojdu” (cum este menționată în Testament) a fost înființată în 1870 de către Andrei Șaguna, fiind condusă de „Reprezentanța Fundației Gojdu” care urma să administreze averea – patrimoniul – fundației. Averea era constituită din:

• bunuri imobile: – un complex arhitectonic compus din opt edificii cu câte patru nivele, șapte dintre ele situate în lanț continuu, legate printr-un lung pasaj, toate situate în centrul Budapestei – străzile Király, Dob și Holló – pe frontispiciul clădirii principale fiind pusă inscripția „Gozsdu udvar” („Curtea Gojdu”).
• valori bancare (sume de bani depuse în bănci, 2.306 acțiuni diverse, titluri de împrumuturi publice și acțiuni depozitate la Băncile „Pesti Hazai Első Takarekpenztár” și „Hazai Bank” din Budapesta.
• obiecte de valoare.

Valoarea inițială (1870 a patrimoniului Fundației Gojdu era de 178.000 florini, fiind estimată, în 1917, la 8.000.000 de coroane.

Pentru a evita diminuarea valorii patrimoniului, Emanuil Gojdu a stipulat în testament condiția capitalizării anuale a unei părți a dobânzilor cuvenite și a stabilit o proporție între existent și rata anuală a dobânzilor destinate cheltuielilor pentru burse și alte ajutoare date tinerilor români ortodocși, care să susțină dezvoltarea patrimoniului Fundației. Astfel, a stabilit perioade de câte 50 de ani în privința proporției dintre capitalizarea dobânzilor și cheltuielile prin burse.

La 14/19 august1880, au fost adoptate Statutele Fundațiunii lui Gojdu, care reprezentau, alături de Testamentul din 4 noiembrie 1869, documentele juridice care reglementau activitatea Fundației. Conform Testamentului, din Reprezentanța Fundației făceau parte mitropolitul ortodox român al Ardealului și toți episcopii ortodocși români din Ungaria și Transilvania, alături de „încă trei bărbați civili”. În primul an de funcționare (1871) au fost acordate patru burse, iar din anul următor peste 100.În anul școlar 1898-1899 s-au acordat 127 de burse. În cei 48 de ani de activitate, Fundația Gojdu a acordat 4.455 de burse de studii și 928 de ajutoare financiare tinerilor români ortodocși din Ungaria și Transilvania.

• Victor Babeș
• Octavian Goga
• Ioan Lupaș
• Traian Vuia
• Constantin Daicoviciu
• Aron Cotruș etc.

După anul 1920, patrimoniul Fundației Gojdu a rămas aproape în întregime în Ungaria, Reprezentanța Fundației funcționând la Sibiu, grupată în jurul Mitropolitului Ardealului (președintele de jure), iar „Administrația Fundației” la Budapesta (str. Holló, nr. 8, în complexul de clădiri al Curții Gojdu). Beneficiarii testamentari ai Fundației Gojdu devin, din acest moment, tinerii studioși români ortodocși din România (fostele provincii Transilvania, Banat și părțile vestice), Ungaria, Serbia și Slovacia. În consecință, Reprezentanța din Sibiu și Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei au solicitat Guvernului României să poarte negocieri cu Guvernul Ungariei pentru a asigura astfel funcționarea prevederilor testamentare privind patrimoniul Fundației Gojdu. Conform art. 249 al Tratatului de Pace de la Trianon din 1920, Ungaria avea obligația de a restitui patrimoniul Fundației titularilor. În urma negocierilor purtate între 1924 și 1934, la 27 octombrie 1937 a fost semnat acordul dintre România și Ungaria privind restituirea patrimoniului Fundației. Acordul definitiv din 1937 a fost ratificat de România în 1938 și de Ungaria la 20 iunie 1940. În urma izbucnirii celui de-al doilea război mondial, acordul bilateral nu a mai fost aplicat, iar patrimoniul Fundației Gojdu a fost naționalizat de Guvernul comunist din Ungaria în 1952. Astfel, activitatea Fundației a fost întreruptă atât în România, cît și în Ungaria. În 1996, din inițiativa ierarhilor otodocși din Mitropolia Ardealului și Mitropolia Banatului (instituțiile împuternicite să gestioneze activitatea și patrimoniul) și cu sprijinul Mitropolitului Antonie Plămădeală, Fundația Gojdu și-a reluat activitatea, având sediul la Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 36.

În 1993 statul maghiar acordă 43 de milioane de forinţi drept despăgubiri bisericeşti Vicariatului Ortodox de la Gyula, menţinându-şi autoritatea asupra Curţilor Gojdu. Lăsând la o parte, deocamdată, modul în care Vicariatul a primit banii, deşi nu avea niciun drept asupra imobilelor, mai trebuie amintit faptul că cele opt clădiri sunt trecute în patrimoniul public al Primăriei Sectorului VII din Budapesta. Nu trebuie uitată însă tăcerea în care s-a complăcut Biserica Ortodoxă Română, „cazul Gojdu” nefiind în atenţia înalţilor prelaţi până în 1996, când este reînfiinţată Fundaţia Gojdu de la Sibiu, sub patronajul unor înalte feţe bisericeşti. De ce a trebuit „reînfiinţată” Fundaţia Gojdu, când ea de drept nu a încetat niciodată să existe, nu poate să explice nimeni. Încă de la înfiinţarea ei sub mitropolitul Şaguna în 1870, organizaţia avea prin statut sediu şi preşedinte în persoana mitropolitului Ardealului.

Considerând că prin acordarea celor 43 de milioane de forinţi s-a achitat de datoriile către partea română, autorităţile ungare au iniţiat contacte pentru a vinde ansamblul de clădiri. În acest scop au trecut Curţile Gojdu din proprietatea publică în cea privată a Primăriei din Budapesta.

În acel moment a intervenit preşedintele Fundaţiei, preotul Aurel Pavel, care a angajat un avocat în Budapesta şi a dat în judecată statul maghiar pentru a bloca vânzarea. Procesul eşuează pentru că instanţa Judecătoriei Sectorului VII din Budapesta apreciază că Fundaţia Gojdu nu are calitate procesuală de parte în proces. Totuşi, demersul preotului Aurel Pavel are un efect, atrăgând atenţia autorităţilor ungare asupra faptului că partea română nu este dispusă să încheie socotelile. Totodată, Guvernul PSD şi premierul Adrian Năstase iniţiază în 2003 convorbiri cu statul vecin pentru a opri înstrăinarea bunurilor. Candidatul actual al PSD la Preşedinţia României, Mircea Geoană, face o vizită la Budapesta în calitate de ministru de Externe, de unde se întoarce cu vestea unui „succes”. Guvernul român ar fi urmat să achiziţioneze contra cost o parte din Curţile Gojdu şi a oferit părţii maghiare posibilitatea constituirii unei fundaţii comune care să continue munca filantropică iniţiată de Gojdu. Pe fondul schimbării de regim din 2004, partea ungară vinde însă Curţile Gojdu unei firme off-shore din Cipru. Noul proprietar este o companie israeliană, „Autoker Holding Rt”, reprezentanţii ei afirmând că vor transforma Curţile Gojdu într-un centru comercial şi de agrement. Conform presei maghiare, firma respectivă se afla în sfera de interese a fostului premier ungar de stânga, Peter Medgyessy.

Guvernul Tăriceanu a moştenit şi continuat demersurile înfiinţării unei fundaţii Gojdu comune româno-maghiare. Cele două Guverne semnează un acord privind înfiinţarea unei fundaţii publice bilaterale româno-maghiară, intitulată „Fundaţia Emanuil Gojdu”. În momentul în care intră în dezbaterea Parlamentului, izbucneşte un scandal imens, Biserica Ortodoxă Română reacţionând vehement. În cele din urmă, intenţia „clonării” şi deposedării adevăratei Fundaţii Gojdu este dejucată. Senatul României respinge definitiv pe 3 martie 2008 ratificarea acordului dintre Guvernul României şi cel al Ungariei privind înfiinţarea Fundaţiei publice româno-ungare Gojdu.

Preşedintele Fundaţiei Gojdu, mitropolitul Laurentiu Streza, declara în martie 2008 pentru Rompres că va încerca să obţină susţinerea statului român pentru a intenta un proces statului ungar, în vederea recuperării moştenirii Gojdu. „Acţiunea va fi împreună cu statul român împotriva statului maghiar. (…) Următorul pas va fi acela al unei acţiuni juridice, care nu ştiu cum ar trebui făcută. Eu nu acţionez în numele Mitropoliei, ci în numele fundaţiei. Ne trebuie o casa de avocatură care sa preia cazul respectiv”, spunea mitropolitul Ardealului. De atunci a trecut mai bine de un an şi, deşi am solicitat mai multe informaţii privind demersul în justiţie al Fundaţiei, conducerea ei păstrează tăcerea. Mai trebuie menţionat că Ungaria nu are în acest moment legislaţie privind bunurile deţinute de o fundaţie privată, fapt care face extrem de dificilă recuperarea bunurilor Gojdu. Aici ar putea interveni europarlamentarii români care pot solicita Comisiei Europene să dea recomandări în privinţa soluţionării litigiului, implicit de armonizare a legislaţiei în privinţa fundaţiilor private care deţin bunuri pe teritoriul altor state din UE.

Dupa Tezaurul de la Moscova, avutia pierduta a Fundatiei Gojdu este a doua ca valoare si insemnatate. O comoara nationala estimata acum la peste un milliard de euro. In cartierul evreiesc din centrul Budapestei se intinde pe mii de metri pasajul Gojdu si imobilele care alcatuiesc ansamblul rezidential cu acelasi nume. O strada intreaga in inima capitalei Ungariei.

Dupa ce ani de zile Curtile Gojdu au fost in renovare, in cele din urma in 2009, dezvoltatorul imobiliar, Autoker din Israel le-a pus in functiune. Arata extrem de spectaculos: sunt 50 de spatii comerciale, terase, baruri restaurante. Sunt 7 corpuri de cladiri cu cate o curte interioara, in total 250 de apartamente. Renovarea a durat cativa ani, dar a meritat: orice turist care vine acum in Budapesta trebuie sa treaca prin curtile Gojdu, care aduc milioane de euro.

Nemeth Zsolt, presedintele Comisiei pentru politica externa din Parlamentul ungar si unul din ideologii regimului Orban spune ca retrocedarea imobilelor care au apartinut bisericilor este o problema juridica si economica in acelasi timp. Cand este insa vorba despre bunurile Fundatiei Gojdu, tonul se schimba: „lucrurile trebuie tratate diferit”. Vicepremierul Zsolt Semjen in vizita in Romania, este in acelasi tonalitate: „Nu inteleg de ce ma intreaba pe mine statul roman despre acest subiect”.

Relaxarea liderului ungar este direct proportional cu aparenta neputinta autoritatilor romanesti de a actiona pentru recuperarea averii lui Gojdu.

„Pe langa mostenirea materiala si mostenirea financiara pe care a lasat-o, el a lasat si o mostenire de constiinta”, spune parintele David. ”Daca pe cea materiala, pe cea in cladiri am pierdut-o in proportie de 90 %, iar pe cea financiara in proportie de 100%, cea de constiinta nu ne-o poate lua nimeni.”

Sunt credinciosi care vin de la zeci de kilometri sa auda slujba ortodoxa din capela Gojdu. ”Lumea stie ca astea sunt Curtile Gojdu si biserica e locul romanilor”, spune unul dintre ei. In Romania, politicienii continua sa fie optimisti, desi numai de optimism nu mai poate fi vorba dupa ani intregi pierduti in recuperarea averii Fundatiei Gojdu. Budapesta continua sa amane discutiile despre Gojdu, tactica pe care a folosit-o ani de zile.

Fundatia Emanoil Gojdu gandita de un mare roman este acum doar un nume pe-o hartie, cu o imensa mostenire sprituala si o bogatie materiala inaccesibila. La o distanta de aproape 150 de ani de la initierea unui mare proiect, visul acestuia se destrama putin cate putin din cauza negurii istoriei, a neputintei si orgoliilor, a ignorantei si dezinteresului.

Surse: wikipedia,crisana.ro; romaniateiubesc. stirileprotv.ro;