Suedia încetează cooperarea cu Rusia în domeniul apărării
Guvernul Suediei a anunţat joi că nu va mai prelungi acordul de cooperare cu Rusia în domeniul militar, potrivit unui comunicat, în contextul în care Marina suedeză încearcă să găsească un submarin „străin” în zona Mării Baltice, suspectat că ar fi rusesc, relatează agenţia Tass, în pagina online.
„Guvernul a decis să nu prelungească acordul privind realizarea unor exerciţii (militare) comune cu Rusia, document care reglementează cooperarea dintre forţele militare ale celor două state”, informează comunicatul, subliniind că „activităţile de cooperare dintre forţele militare suedeze şi cele ruse au fost suspendate”, informează Mediafax.
Stockholmul afirmă că militarii ruşi „acţionează într-un mod foarte provocator în zona Mării Baltice”, unde au avut loc „încălcări vizând integritatea teritorială a statelor” din regiune. Totuşi, Guvernul apreciază că „un atac militar direct (al Rusiei) împotriva Suediei este puţin probabil”.
Autorităţile de la Stockholm intenţionează să consolideze capacitatea de apărare a ţării, notează Tass, menţionând că bugetul pentru domeniul militar va fi suplimentat cu 2015 cu 75 de milioane de euro.
Forţele armate suedeze au anunţat vineri că opresc operaţiunea de căutare a unui eventual submarin „străin” în apele din jurul capitalei, Stockholm, relatează AFP. „Vineri dimineaţa, la ora (locală) 8.00 (9.00, ora României), cea mai mare parte a operaţiunii maritime în domeniul informaţiilor care era în curs în arhipelagul Stockholm de vinerea trecută a fost oprită”, au anunţat forţele armate într-un comunicat de presă. O parte dintre unităţile marine au fost chemate la baze încă de miercuri, dar au rămas în stare de alertă.
Forţele armate au decis vineri să păstreze, în zona de căutare, „unităţi terestre mai mici, cu misiuni specifice”, se arată în comunicat. Operaţiunea a fost declanşată pe 17 octombrie, după ce un martor a anunţat că a văzut un „obiect fabricat de om” în apă.
Forţele armate nu au constatat ele-însele vreo activitate submarină în arhipelagul Stockholmului ori în Marea Baltică, însă au efectuat căutări în baza a cinci „observări” de către marele public, considerate credibile. În Suedia are loc o dezbatere în urma acestui caz, care aminteşte alte incursiuni de scurtă durată – reale sau presupuse – ale unor submarine, până în apropierea zonelor de coastă ale ţării, în timpul Războiului Rece.