Spectacol de operă la Biserica Reformată

Opera Naţională Română din Cluj va susţine duminică un spectacol liric extraordinar la Biserica reformată din oraş. Spectacolul reprezintă o premieră pentru opera clujeană, care şi-a stabilit un deziderat din completarea propriului repertoriu cu spectacole mai puţin convenţionale.

Opera aleasă pentru interpretare sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi este „Requiem” de Giuseppe Verdi. Spectacolul este un eveniment şi din prisma faptului că pe scenă va urca soprana Barbara Krieger, solistă permanentă a Operei de Stat din Viena, care este o prezenţă constantă pe cele mai importante scene europene. Ea va evolua alături de baritonul Zoltán Nagy, un artist format la Cluj şi colaborator frecvent al teatrelor lirice europene şi al Orchestrelor Simfonice din Palermo, Ungaria şi Viena.

Alături de aceştia publicul va reîntâlni două voci consacrate ale operei clujene: mezzosoprana Andrada Ioana Roşu şi tenorul Marius Vlad Budoi acompaniaţi de Orchestra şi Corul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

‘Teatrul liric clujean părăseşte pentru o seară propria scenă pentru a dărui publicului un spectacol de mare profunzime spirituală, al cărui ecou va cuprinde impozanta Biserică Reformată din Cluj. Este, astfel, continuată seria debutată în stagiunea trecută a concertelor şi recitalurilor organizate în spaţii alternative, promiţând totodată ocazii lirice inedite, aduse mai aproape de public’, a explicat Sabin Mircea Rus, directorul de comunicare al Operei Naţionale din Cluj.

Acesta a explicat că spectacolul ‘Requiem’ le va oferi spectatorilor o rugăciune lirică de o intensitate aparte, în armonie cu spiritualitatea duminicală.

„Creaţia verdiană vocal-simfonică este una dintre cele mai frumoase şi complexe lucrări ale genului, realizată de compozitor pentru un ansamblu de patru solişti, cor dublu şi orchestră, producând o sinergie lirică absolută”, precizează reprezentantul operei clujene.

„Messa di Requiem”, a cărei premieră a avut loc în anul 1874 în Catedrala San Marco din Milano,  a fost iniţial compusă în scop liturgic, precum anunţă şi numele său (‘Requiem’- Liturghia pentru morţi, oficiată în cadrul Bisericii Catolice şi, în formule ritualice diferite, în alte culte). Compoziţia a fost dedicată de Verdi apreciatului scriitor italian Alessandro Manzoni, la un an de la dispariţia acestuia, fiind pe atunci numită ‘Requiemul lui Manzoni’. Profunzimea dramatică a muzicii, fluenţa sa şi notele vocale excepţionale au atras „Requiem”- ului succesul imediat, făcându-l să-şi depăşească iniţiala destinaţie liturgică şi transformându-l într-o lucrare lirică universală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.