Burleanu, lăsat în ofsaid de Comitetul Executiv al FRF
Comitetul Executiv al FRF nu a votat, luni, rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă, decizia de încetare a colaborării cu tehnicianul nefiind supusă aprobării, deoarece a fost asumată de preşedintele Răzvan Burleanu, a declarat, pentru Mediafax, unul dintre mebrii CEx.
„S-a ridicat problema prejudiciului adus FRF prin rezilierea acestui contract de către un membru al Comitetului Executiv, dar preşedintele (n.r. – Răzvan Burleanu) nu a dorit să facă niciun comentariu în cadrul şedinţei. Nu s-a mai suspus la vot rezilierea contractului pentru că nu era normal să ne asumăm noi ceea ce deja se hotărâse”, a afirmat, pentru Mediafax, sursa citată.
La finalul şedinţei de luni a Comitetului Executiv, preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a confirmat faptul că nu s-a votat rezilierea contractului lui Victor Piţurcă şi că a existat doar o informare în acest sens a preşedintelui Răzvan Burleanu. „Da, s-a vorbit despre contractul lui Piţurcă, a fost o informare a domnului preşedinte legată de rezilierea contractului lui Piţurcă. Nu s-a votat. A fost doar o informare referitoare la desfacerea acestui contract. Acea hotărâre a Comitetului de Urgenţă s-a supus votului şi s-a votat”, a spus Argăseală.
Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, declara, la 17 octombrie, pentru Mediafax, că actualul conducător al federaţiei, Răzvan Burleanu, va ajunge la DNA deoarece a adus prejudicii financiare de peste „un milion de euro”, reziliind contractul lui Piţurcă fără a solicita despăgubiri aşa cum era stipulat.
În contractul de selecţioner al lui Piţurcă, întocmit pe vremea când preşedinte al FRF era Mircea Sandu, exista o clauză de reziliere de peste un milion de euro, indiferent care dintre părţi solicita ruperea înţelegerii. Însă actualul preşedinte, Răzvan Burleanu, i-a permis lui Piţurcă să plece de la naţională fără să mai achite vreun ban. Victor Piţurcă şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat, în 16 octombrie, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înţelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.
Comitetul Executiv al FRF a validat, luni, propunerea preşedintelui forului, Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a echipei naţionale, astfel că funcţia de selecţioner este preluată de Anghel Iordănescu, iar Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea sunt antrenori secunzi.