Expoziție de grafică dedicată satelor carpatice românești, la Londra
O expoziție de grafică dedicată satelor carpatice ale României – unde caii, căruțele și țăranii purtând coase reprezintă încă norma – poate fi văzută începând de marți la Institutul Cultural din Londra, relatează The Daily Telegraph, potrivit Agerpres.
Satele românești sunt locuri unde caii și căruțele sunt mai importante decât mașinile, așa că atunci când Global Heritage Fund UK, un ONG dedicat conservării acestora, a dorit să surprindă felul în care decurge viața de zi cu zi în aceste locuri, a preferat un ilustrator unui fotograf echipat cu o cameră digitală.
Rezultatul s-a concretizat într-o expoziție semnată de George Butler, un artist de 29 de ani din Londra, care variază de la portrete ale țăranilor purtând coase la panorame ale târgurilor de animale.
Cele circa 100 de sate, împrăștiate de-a lungul lanțului sudic al Munților Carpați (Alpii Transilvaniei), datează din secolul al XII-lea și sunt printre ultimele vestigii ale culturii medievale europene. În prezent însă, aceste sate sunt amenințate de dezvoltare și de un ritm al schimbărilor care s-a accelerat de la sfârșitul comunismului și intrarea României în Uniunea Europeană.
Artistul a petrecut două luni în România: o dată, în luna octombrie a anului trecut, pentru a surprinde pregătirile pentru iarnă, și a doua oară, în luna mai a acestui an, pentru a asista la începerea recoltării fânului.
Expoziția „Capturing Carpathia”, organizată în parteneriat cu Global Heritage Fund UK, va putea fi vizitată la Institutul Cultural Român din Londra până la data de 7 noiembrie.