Atentate la Bagdad. Cel puţin 24 de morţi!
Cel puţin 24 de persoane au fost ucise într-o serie de atacuri comise la Bagdad, sâmbătă, cu câteva zile înainte de o mare sărbătoare religioasă şiită care generează temeri în privinţa multiplicării atentatelor, au anunţat surse medicale şi din domeniul securităţii, citate de AFP.
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi 53 rănite într-un atentat sinucigaş cu camion-capcană comis împotriva unui bariere instalate la intrarea din partea de sud a capitalei irakiene. Potrivit unor surse din domeniul securităţii, acest atac, cel mai sângeros comis în cursul zilei, a fost singurul din această zonă. Dar un responsabil medical a dat asigurări că un al doilea atentat cu maşină-capcană a avut loc în oraşul Youssifiya, la 25 de kilometri sud de Bagdad.
Un alt vehicul-capcană a explodat la Bagdad, pe strada Palestinei, în apropiere de un cort din care erau distribuite gustări pelerinilor şiiţi.
Sute de mii de şiiţi sunt în drum spre oraşul sfânt Kerbala, la sud de Bagdad, cu ocazia sărbătorii anuale Ashura. Aceşti pelerini sunt adeseori vizaţi de atentate în cursul acestei sărbători în care jelesc uciderea imamului Hussein, una dintre cele mai venerate figuri de către musulmanii şiiţi.
Pericolul este şi mai mare în acest an după ofensiva grupării sunnite ultraradicale Stat Islamic (SI), care a ocupat, începând din iunie, teritorii vaste în cinci provincii irakiene.