Udrea îşi “umflă muşchii” la Iohannis

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni seară, că nu va negocia nimic pentru turul 2 al prezidenţialelor, dar PMP ar putea avea în perioada următoare un punct de vedere legat de candidaţii rămaşi în competiţie.

„Nu vom negocia nimic. Nu am intrat în competiţia aceasta pentru a negocia ceva în turul doi. Eu nu cred că electoratul este unul de buzunar pe care-l iei şi-l muţi aşa cum vrei tu. Le mulţumesc oamenilor care au votat cu mine şi, din respect pentru ei, nu cred că un electoral se poate negocia şi nici nu intenţionez să fac lucrul acesta, dar aş putea avea o opinie, PMP ar putea avea un punct de vedere legat de candidaţii rămaşi în competiţie, însă dacă se va întâmpla aşa vom stabili în perioada următoare”, a precizat Elena Udrea.

Ea a prezentat deciziile luate luni după o şedinţă a conducerii PMP.”Am stabilit ca discuţiile despre ce vom face între cele două tururi să le avem în zilele următoare şi vom avea o decizie în ceea ce priveşte poziţia PMP faţă de cei doi candidaţi rămaşi în competiţie până la sfârşitul acestei săptămâni”, a adăugat Udrea.

Ea a mai arătat că până acum toată lumea spunea că nu are nevoie de voturile candidatului Elena Udrea şi că „nu vrea să se asocieze cu Traian Băsescu”.”Deci eu iau act că ultima dată cam asta era poziţia contracandidaţilor mei care au rămas în competiţie, nu ştiu dacă s-a schimbat ceva între timp. Ultima dată aşa am auzit, că nu sunt interesaţi de voturile şi de electoratul Elenei Udrea”, a adăugat Udrea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.