Delta Dunării, paradisul de lângă noi!

La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 80% din suprafaţa Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10 000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume, cunoscută şi ca una din marile zone umede ale planetei. Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică pentru două specii rare în ţara noastră de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice.

Alături de numărul mare de plante acvatice şi terestre se întâlnesc aici şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de specifice Deltei Dunării precum şi un număr mare de alte păsări acvatice care trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna. Se remarcă deasemenea şi numărul mare de specii de pesti cu valoare ecologică dar şi economică ridicată.
Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
Multe specii vegetale sau animale au constituit, totodată şi importante resurse naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri. Aşezările omeneşti înfiinţate s-au bazat, în principal pe valorificarea resurselor naturale dezvoltâdu-se, astfel activităţi economice tradiţionale şi relaţii sociale caracteristice.
Dar să o luăm cu începutul… Prima stire istorica despre Delta Dunarii ne-a lasat-o grecul Herodot, „parintele istoriei” care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Delta, dupa ce poposise la Histria (515-513 iHr), Polibiu (sec. al III-lea – al II-lea iHr) descrie un spatiu cu bancuri de nisip intre care se aflau brate cu apa, Straba (sec.I iHr) indica sapte brate intre care se aflau insule, id�e reluata si de Pliniu cel Batran, Ptolemeu, etc. Marturii ale locuirii zonei exista din sec.I iHr- al II-lea dHr.

In sec. XV, Tara Romaneasca si Moldova pierd gurile Dunarii ca si Dobrogea, acestea fiind cucerite de Imperiul turcesc si astfel pana la jumatatea sec. al XIX-lea, Delta era o „terra incognito”. Studii detaliate despre Delta au fost prezentate de catre geografii George Vaslan, Constantin Bratescu, naturalistul Grigore Antipa, etc.

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN.

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m².

Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă : Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlez uneori transcris în română „Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.

Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.

Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului Sfântu Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.

Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.

Delta Dunării este plasată, din punct vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.

Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.

Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice, diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.

Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)^.

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N – platforma Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv 29˚40’50” long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995)

Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993) Delta Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.

Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 – -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)

Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.

Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit de linia Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.

Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.

Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaurilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 – 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 – 71% la Gorgova și 77 – 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.

Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 – 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egala cu toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Vegetația Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică mlaștinilor (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri pe câmpurile Letea și Caraorman și sunt alcătuite din stejar brumăriu, steja pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agățătoare.

Delta Dunarii este un adevarat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din fauna acvatica europeana, întreaga fauna de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi gasesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenta lor, dau nota specifica faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii).

Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apa dulce (60%), restul migrând primavara din Marea Neagra. Intre acestia din urma, sturionii si scrumbiile au rol important, atât stiintific, cât si economic.
Pasarile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscuta, înca de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreaza celor 327 specii pe care le putem întâlni în delta si care reprezinta 81% din avifauna Romaniei. Dintre acestea cuibaresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin delta si ramânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primavara.

Pasarile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibaresc 81 specii si trec prin delta 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezinta 82% din avifauna acvatica europeana. Avifauna acvatica din Delta Dunarii este alcatuita dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adauga, speciile accesorii si speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a caror viata este legata de prezenta apei. Acestea se grupeaza în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apa, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufarii (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de tarmuri (stârci, lopatari, tiganusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie bogata continuate cu stufarii (ralide), specii de tarmuri marine (unele laride).

Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescarusi, apar frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integreaza secundar în avifauna acvatica, devenind din ce în ce mai numeroase pe masura transformarii ecosistemelor acvatice. Zavoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adauga, în timpul cuibaritului, rate, cormorani si stârci. In padurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibaresc 64 specii tipice avifaunei padurilor nemorale (silvii, mierle, ciocanitori, macaleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia bruna, acvila pitica, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepa nisipoasa sunt specifice potârnichea, prepelita, cicârliile, pasarea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe lânga gospodarii, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casa, rândunica, barza, lastunul.

In Delta Dunarii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopatari, tiganusi si cormorani, de pelicani si cormorani, de pescarusi, de avoazete si ciocântorsi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integrala Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de colonie mixta*. Aici se asociaza mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pana la sute de perechi de pelican cret si cormoran mare, într-un peisaj care ne aminteste de Jurasic Park. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialistilor, care au autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea.

Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%)^.Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.

Surse: wikipedia, deltadunarii.ro,ddbra.ro;