Blaga neagă orice implicare în dosarul EADS

Vasile Blaga a făcut primele declaraţii despre acuzaţiile care îl vizează în dosarul EADS. Potrivit unui martor din dosar, fostul ministru de Interne este acuzat că a luat 80.000 de euro mită în cel mai mare dosar de corupţie din România şi că banii ar fi fost apoi direcţionaţi către campania electorală a PD din 2004. Acuzaţiile au fost făcute de un martor din dosar, documentele fiind obţinute de România TV.

„În 2004 eu nu eram ministru de Interne. În 2005 am fost, iar eu am fost cel care a renegociat contractul. Deci nu aveam cum să mă întâlnesc eu cu acest domn Florică să negociez, pentru că nu ştiam cine ajungea ministru în 2005. Contractul este între EADS şi MAI. Nu e cu nicio firmă. Nu exista nicio posibilitate ca cineva, nu eu, oricine, din MAI, să favorizeze vreun subcontractor. Nu avea nicio treabă contractul EADS cu licenţele Microsoft. Contractul s-a negociat cu EADS de o comisie din MAI. Nu există nicio discuţie între MAI şi vreun subcontractor. E o minciună sfruntată, nu-l cunosc pe acest om, Claudiu Florică. Nu l-am văzut în viaţa mea”, a declarat Vasile Blaga, la România TV.

Potrivit România TV, Claudiu Florică l-a denunţat pe Vasile Blaga (ministru de interne în perioada în care s-a semnat contractul pentru securizarea frontierelor) că a luat mita de 80.000 de euro în dosarul EADS.”În august 2004, Claudiu Florică s-a întâlnit cu Vasile Blaga şi i-a dat acestuia 80.000 de euro pentru susţinerea PD în campania electorală (…) solicitându-i sprijinul în cazul în care PD va câştiga alegerile pentru a proteja contractele controlate de Claudiu Florică, respectiv SISF şi Microsoft şi introducerea firmei FSC în contractul SEI, de unde Claudiu Florică fusese înlăturat”, a susţinut martorul în faţa procurorilor DNA.

Acelaşi martor a mai relatat că Vasile Blaga s-a înţeles asupra mitei în mod direct cu Siveco România.

„Claudiu Florică susţinea că a fost exclus de către Vasile Blaga din circuitele neoficiale de dare şi luare de mită, dar că acesta (n.r. Vasile Blaga) s-a înţeles asupra mitei în mod direct cu Siveco România, prin Irina Socol şi Gabriel Sadoveanu şi EADS prin Alexandru Georgescu fără să îl mai includă pe Claudiu Florică în aceste negocieri.” (sursa: declaraţie martor în faţa procurorilor DNA)

„Vasile Blaga, pentru a continua contractul cu EADS, dar şi să creeze o aparenţă justificativă pentru continuarea acestui contract clar ilegal, a solicitat o comisie de anchetă asupra persoanelor care au semnat contractul în anul 2004 şi o comisie de renegociere în care a numit persoane aflat în controlul său direct. (…)”, a mai susţinut martorul.

„Prin urmare, valoarea a fost redusă la 524 de milioane de euro, dar s-a păstrat mecanismul care permitea existenţa unei valori a contractului mult mai mare, (…) cu alte cuvinte a profitului EADS exagerat din care urmau să fie plătite mitele către persoanele implicate din MAI, respectiv Vasile Blaga. (…)

În primăvara anului 2005, Claudiu Florică a menţionat mai multor apropiaţi că a fost înşelat de Vasile Blaga, noul ministru de interne, care îi promisese sprijinul înainte de alegerile din 2004, în schimbul sponsorizării campaniei electorale”, se mai arată în declaraţia martorului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.