Scandal în PSD. Olguţa Vasilescu sare la gâtul lui Ioan Rus!

Preşedintele PSD Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că social-democraţii din Transilvania au avut rezultate slabe în turul I al alegerilor prezidenţiale datorită organizării deficiente, problemă mai veche ce nu a fost rezolvată nici până acum. Vasilescu crede că social-democraţii ardeleni ar trebui să preia modelul de organizare al pesediştilor olteni.

„Noi suntem foarte supăraţi pe Ardeal că de fiecare dată noi câştigăm şi Ardealul pierde. Cred că ar trebui să se întâmple ceva bun şi acolo (…) Cred că nu ştiu să facă campanie, pur şi simplu. Problema lor este slaba organizare. Trebuie să fie persoane care să ştie cum se face munca organizatorică. Domnul Rus, din punctul meu de vedere, nu este un organizator. Poate fi un bun ministru”, a exemplificat Lia Olguţa Vasilescu, potrivit Româniatv.net.

Ea a spus că în organizaţia pe care o conduce sunt filiale pentru fiecare secţie de votare. „Practic, ei ştiu în fiecare bloc cine votează cu noi şi cine nu. Mă îndoiesc că în zona Ardealului fac acelaşi lucru. Noi ne-am organizat mai bine de fiecare dată”, a declarat primăriţa Craiovei adăugând că a atras atenţia de mai multă vreme asupra deficienţelor organizatorice ale organizaţiilor din Ardeal.

Pe de altă parte, Vasilescu nu crede că s-ar impune sancţiuni ca urmare a întâlnirilor pe care preşedintele executiv, Liviu Dragnea, le-a programat miercuri şi joi cu liderii organizaţiilor judeţene. „Este bine să schimbi ceva acolo unde vezi că nu merge. Nu cred totuşi că, la nivel naţional, se va întâmpla acest lucru pentru că suntem în campanie”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, candidatul ACL, Klaus Johannis, a câştigat în aproape toate judeţele din Ardeal. Excepţie fac Hunedoara şi Caraş-Severin, unde a fost depăşit de Victor Ponta, şi Harghita şi Covasna unde, în mod previzibil, cele mai multe voturi au fost obţinute de candidatul UDMR, Kelemen Hunor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.