Atac mafiot în Argeş. O maşină a fost incendiată!

Maşină incendiată în stil mafiot, din răzbunare politică, într-o comună din Argeş. Ţinta a fost o maşină folosită în campania electorală, parcată în curtea sediului PSD. Momentul în care a fost aruncat un cocktail Molotov a fost surprins de camerele de supraveghere, iar poliţia îl caută acum pe incendiator.

Incidentul s-a petrecut în comuna argeşeană Oarja. Autoturismul care aparţine unui consilier local PSD din comună se afla parcat în curtea unui imobil în care se află şi sediul PSD din localitate. Maşina a fost incendiată cu un cocktail Molotov, potrivit Romania TV.
Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se poate observa cum, în toiul nopţii, un bărbat se apropie de gardul imobilului şi aruncă un cocktail Molotov în maşina care începe să ardă ca o torţă.

Proprietarul autotirismului consideră că la mijloc este vorba despre o răzbunare politică, cu atât mai mult cu cât acesta a fost folosit în campania electorală, dar şi la referendumul pentru demiterea preşedintelui.”În seara de 4 spre 5 noiembrie am fost anunţat de angajatul societăţii unde era maşina că aceasta este incendiată. Locuind aproape, am ajuns în câteva minute şi am observat că autoturismul care a fost folosit în campania electorală şi în 2008 şi în 2012 şi în 2014 ardea ca o torţă. Angajatul societăţii unde era parcată maşina a anunţat organele de anchetă şi pompierii, care au sosit la faţa locului. Nu putem spune că autorul ar fi unul din membrii sau simpatizanţii ACL. Nu pot să vă dau niciun nume. O să luptăm până reuşim ca să avem noi conducerea primăriei, astfel să putem acţiona împotriva acestor persoane cu organele de anchetă„, a declarat Florin Radu, proprietarul maşinii incendiate.
Poliţiştii au început o anchetă penală şi îl caută pe atacator. Autorităţile nu au dovedit că actul de vandalism are o motivaţie politică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.