Putin câştigă teren în Ucraina, dar îi pierde pe ucraineni

Portrete de-ale lui Vladimir Putin sunt uşor de găsit la Kiev, un lucru care ar putea să surprindă dacă nu s-ar ţine cont de un mic amănunt, şi anume că sunt imprimate pe hârtie igienică, pe preşuri de şters pe picioare la intrare sau pe tricouri cu sloganuri injurioase.

În afară de ura pe care a trezit-o ucrainenilor după anexarea Crimeei, în martie, şi apoi prin susţinerea rebeliunii separatiste din estul ţării, preşedintele rus a declanşat o adevărată mişcare tectonică de desprindere a Ucrainei, poate iremediabilă, de vecinul său, informează Mediafax.

Kremlinul spera să menţină Ucraina pe orbita sa, dar a produs contrariul: ucrainenii spun că se percep altfel acum.”Este cel mai bun lucru pe care Putin l-a făcut pentru Ucraina”, declară filosoful Miroslav Popovici pentru AFP. Kievul a semnat în iunie un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), tot mai mulţi ucraineni se pronunţă pentru o aderare la NATO, iar pentru prima dată prooccidentalii au obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative de la 26 octombrie.

O primă criză importantă a izbucnit între Rusia şi Ucraina în 2004, după „revoluţia portocalie” proocidentală, însă conflictul actual, soldat cu cel puţin 4.000 de morţi, era de neconceput acum un an.

Cele două ţări au o frontieră comună de 1.944 de kilometri, economii strâns conectate – cel puţin până la criză -, limbi apropiate şi o majoritate ortodoxă a populaţiilor.

„Frapante (…) sunt asemănările, mai degrabă decât deosebirile. Este un «clash» între fraţi, mai degrabă decât unul între civilizaţii”, a scris Akos Lada, un cercetător de la Universitatea Harvard, în The Washington Post (WP).

Ucrainenii afirmă că elanul lor patriotic actual este mai vechi.

Relaţiile fraterne au fost afectate de o serie de tragedii, mai ales marea foamete („Holodomor”) impusă milioanelor de ţărani de către Iosif Stalin în cursul colectivizării agricole în anii ’30, iar apoi politica de rusificare a URSS, care a sufocat identitatea ucraineană timp de decenii.

Ucraina şi-a declarat independenţa în 1991, chiar înainte de implozia Uniunii Sovietice, dar „revoluţia portocalie”, prin caracterul ei prooccidental, este cea care a furnizat germenii crizei din prezent.

– Divorţ slav

După îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte Viktor Ianukovici, apropiat Kremlinului, în februarie, anexarea Crimeei şi insurecţia separatistă din est au provocat un haos. şi o trezire a sentimentului naţionalist.

„Avem impresia că renaştem”, afirmă Irina Podoprigora, o sexagenară care vinde haine tradiţionale şi obicte de artizanat. „Conştiinţa noastră etnică şi naţională este atât de viguroasă astăzi. Ne-am redescoperit rădăcinile istorice profunde”, adaugă ea.

Autorităţile ruse au justificat anexarea Crimeei şi susţinerea rebelilor prin datoria lor de a-i proteja pe rusofoni de ceea ce catalogau drept naţionalişti fascişti care au luat cu asalt puterea la Kiev.

Însă unii analişti ruşi afirmă că adevărata lor motivaţie este controlul unei zone-tampon între Rusia şi Occident, cu scopul de pune capăt extinderii progresive a UE şi NATO către Est.

În pofida faptului că Rusia controlează în prezent două porţiuni mari din teritoriul ucrainean, ea pare că a pierdut imensa majoritate a ucrainenilor. „Gradul patriotismului (…) este acum foarte mare”, apreciază Popovici. „Istoria, într-un mod mai degrabă dureros, ne-a oferit ocazia de a lupta pentru libertate”, iar cel care „ne-a împins la acest lucru” este Putin.

Divorţul slav pare că s-a extins la toate straturile societăţii. Zvonuri cu privire la organizarea unei defilări proruse în centrul Kievului săptămâna aceasta au atras zeci de tineri naţionalişti ucraineni, pregătiţi s-o oprească.

Până la urmă nu şi-a făcut apariţia niciun prorus, dar un bătrânel a fost bătut după ce a urlat „suntem cu toţii slavi”.

În magazinul ei, Podoprigora mărturiseşte că a resimţit şi ea acest divorţ, accentuat atât de o parte, cât şi de cealaltă, de către presă.”Nu-mi vine nici măcar să mă uit la televizor sau la filme ruseşti. Nu le suport”, spune bătrâna, bilingvă ca majoritatea ucrainenilor. „Eram atât de apropiaţi. Am un văr care trăieşte acolo şi nu ne mai vorbim. Nici măcar nu ne mai putem înţelege”, adaugă ea.