Macovei: “L-aş fi făcut knock-out pe Ponta”
Monica Macovei a comentat, miercuri, prestaţia celor doi contracandidaţi, Klaus Iohannis şi Victor Ponta, de marţi seara, spunând că ea l-ar fi făcut „knock-out pe Ponta”.
„Aş fi dorit o dezbatere ca pe vremuri, şi cu probleme economice, şi cu probleme de politică externă clare. Ponta a fost arogant, minciunos, cu expresii golăneşti. Eşti prim-ministru, vrei să candidezi. Eu sunt obişnuită cu TV, sunt altă fire. Asta nu înseamnă că domnul Klaus Iohannis nu răspunde într-o altă modalitate. L-aş fi făcut knock-out pe Ponta. Eu am spus că îl voi vota pe Klaus Iohannis şi recomand şi celor care m-au votat pe mine acelaşi lucru. Răul cel mare este Ponta”, a spus Monica Macovei, pentru Adevarul.
Macovei a mai spus că lui Victor Ponta „îi e frică de studenţi, de românii din diaspora”: „Nu vor vota cu el niciodată cei din diaspora. Sunt oameni care s-au dus acolo să muncească, ştiu cum funcţionează o administraţie. Nu îi dau un cec în alb lui Iohannis.”
Întrebată ce trebuie să facă Klaus Iohannis în aceste ultime zile, pentru a mai reduce din diferenta, Macovei a răspuns: „Diferenţa nu este foarte mare, este sub 500.000 de voturi. Dacă ne vom duce la vot, reuşim. Domnul Iohannis, cred va învăţa să vorbească şi mai mult şi mai bine”.
La întrebarea unui cititor dacă îl va sfătui pe Iohannis pentru întâlnirea de miercuri seară, Macovei a spus că va încerca să ia „legătura cu staff-urile de campanie să-i dau lista cu corupţii.” Macovei a mai spus că ‘gluma’ cu găinile în curtea ACL a fost „foarte proastă” şi a precizat că nu a mai vorbit cu Iohannis din 2006, dar nu crede că este omul lui Băsescu.
Despre o posibilă fraudare a voturlui din primul tur, Macovei a spus: „Am suspiciuni pentru că după ora 16.00 a crescut Tăriceanu. Este posibil, dar nu am vorbit cu Blaga sau cu cineva din PNL şi PDL”.