Deputaţii jurişti au termen până marţi pentru raport în „cazul Roşca”
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, să trimită la Comisia juridică solicitarea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Mircea Roşca (PL), cu termen pentru raport până marţi, urmând ca acest raport să intre în plen tot marţi.
Anunţul în acest sens a fost făcut de vicepreşedintele Camerei Marian Neacşu (PSD).
Şedinţa Biroului Permanent a avut ca singur punct pe ordinea de zi scrisoarea ministrului Justiţiei referitoare la încuviinţarea reţinerii, percheziţiei domiciliare şi arestării deputatului Mircea Roşca.”Am decis în Biroul Permanent, în conformitate cu prevederile legale, ca această solicitare, împreună cu toată documentaţia, să fie înaintată Comisiei juridice, care are termen ca până marţi să aibă loc şedinţa şi să prezinte raportul, care să intre în şedinţa de plen de marţi, când este programată să aibă loc şedinţa ordinară”, a spus Neacşu, informează Mediafax.
Deputatul PNL Mircea Roşca a precizat anterior, într-un comunicat transmis joi, că solicită Camerei Deputaţilor urgentarea procedurilor referitoare la solicitarea formulată în cazul său de Parchetul de pe lângă ÎCCJ.”Nu mă voi ascunde niciodată în spatele vreunei funcţii şi nu voi încerca să profit de calitatea de demnitar pentru a fugi de justiţie. Drept urmare, solicit Camerei Deputaţilor urgentarea procedurilor pentru ridicarea imunităţii mele parlamentare. Mă bucur că împărtăşesc aceeaşi viziune cu a preşedintelui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte integritatea şi modul în care trebuie lăsată justiţia să funcţioneze. Nu doresc să fiu asemuit cu tot felul de personaje care au jefuit ţara de milioane de euro şi au delapidat bugetul statului. Într-o societate în care toată lumea se disculpă, dar mai ales cei care au făcut rău acestei ţări, este foarte complicat să-mi demonstrez nevinovăţia în faţa susţinătorilor mei şi în faţa celor care au crezut şi cred în mine. Sunt nevinovat, am încredere în instituţiile statului şi mă supun rigorilor legii. Voi demonstra în instanţă că este o aberaţie ceea ce mi se întâmplă. Îi transmit lui Victor Ponta că este ridicol să îl compare pe Mircea Roşca, asupra căruia planează o suspiciune invocată de un martor cu antecedente penale, cu camarila din spatele dumnealui, care a făcut atât de mult rău românilor în ultimii 24 de ani”, susţine Roşca, potrivit unui comunicat transmis joi de PNL.
DNA a solicitat aviz pentru arestarea preventivă a deputatului Mircea Roşca – suspectat că în 2011, când era vicepreşedinte al PNL Prahova, i-ar fi cerut 20.000 de euro unui om de afaceri din Cormanic, pentru a interveni la consilieri locali din Azuga astfel încât acesta să obţină terenuri în staţiune.
„În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Roşca Mircea, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea în concurs a două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată (4 acte materiale)”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Potrivit anchetatorilor, în 2011, când era vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a PNL, Roşca „a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian şi asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma denunţătorului”.
Din cei 20.000 de euro, Mircea Roşca a primit, prin intermediul lui Gabriel Popescu- preşedintele PNL Azuga -, 5.000 de euro, iar 11.000 de euro „au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea de la nivel judeţean”, susţine DNA
„Diferenţa de 4.000 euro (până la totalul de 20.000 – n.r.) a fost remisă de acelaşi inculpat secretarului Primăriei Azuga, Dumbravă Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi care vizau desfăşurarea propriu zisă a procedurii de achiziţie publică şi desemnarea câştigătoare a firmei denunţătorului”, se mai arată în comunicat.
Pe de altă parte, în perioada 2011-2014, acelaşi Mircea Roşca ar fi intervenit pe lângă factorii de decizie din cadrul unor instituţii publice din judeţul Prahova, (Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia), în vederea atribuirii către societăţile deţinute de omul de afaceri Adrian Rotilă a unor contracte de achiziţii publice. În schimbul acestor „intervenţii”, susţin procurorii anticorupţie, Roşca a primit de la Rotilă bani şi alte foloase (aproximativ 90.000 de lei, construcţii în valoare de 35.418,39 lei şi folosinţa unui autoturism marca Audi A8).
Potrivit DNA, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că Mircea Roşca „a săvârşit în concurs două infracţiuni de corupţie, iar privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal”. „În acest sens, trebuie avută în vedere evaluarea în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, persoana şi conduita inculpaţilor, reacţia opiniei publice, rezonanţa şi gravitatea faptelor. Cercetarea unei asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpatului şi natura faptelor de care este acuzat”, explică anchetatorii.
În acelaşi dosar sunt cercetaţi, sub control judiciar, preşedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, acuzat de dare de mită, şi Diana Dumbravă, secretara primăriei din acest oraş, acuzată de luare de mită.
Omul de afaceri Adrian Rotilă, vărul lui Mircea Roşca, care este acuzat de cumpărare de influenţă, a fost reţinut marţi şi va fi prezentat instanţei supreme, cu propunerea de arestare preventivă.
Roşca, Dumbravă şi Rotilă au fost audiaţi, marţi, la DNA Ploieşti. La ieşire, deputatul a declarat că este o situaţie „ridicolă” şi că cel care l-a denunţat pentru fapte de corupţie este un om cu probleme penale.