Raţ, titular în partida cu Irlanda de Nord

Fundaşul Răzvan Raţ, care era incert pentru meciul cu Irlanda de Nord din cauza unei accidentări la aductori, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este refăcut şi va putea evolua în partida contând pentru etapa a patra a grupei F a preliminariilor Euro-2016.

„Nu pot să ştiu acum dacă o să joc 90 de minute, cred că niciunul dintre jucători când intră nu ştie asta, însă la momentul acesta sunt bine. Nu mai simt nicio durere la locul accidentat. Totul merge conform planului. Sunt pe drumul cel bun. La momentul ăsta sunt refăcut”, a spus Raţ, potrivit Mediafax.

Selecţionerul Anghel Iordănescu s-a declarat bucuros de faptul că Raţ va putea evolua. „Am fost preocupat de starea lui Răzvan, de accidentarea lui, pentru că până acum a avut un program special de antrenament. Mă bucur că este bine. Era prea mult să îl pierdem şi pe căpitanul echipei naţionale”, a afirmat Iordănescu.

Răzvan Raţ, care s-a accidentat la echipa sa de club, Paok Salonic, şi a avut un program special de pregătire, se antrenează joi alături de ceilalţi componenţi al naţionalei României. La antrenamentul oficial de la Centrul de Fotbal Mogoşoaia asistă şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Partida România – Irlanda de Nord, din etapa a patra a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.