Ponta susţine că nu va schimba cota unică
Premierul Victor Ponta a declarat că, în calitate de preşedinte, nu va schimba cota unică de impozitare din 2016 „pentru simplul motiv că preşedintele nu schimbă cote unice” şi a susţinut că aceasta va fi garantată de viitorul Guvern Tăriceanu, după care nu a dorit să accepte întrebări ale presei.
„Dacă vroiam să schimb cota unică, o schimbam în cei doi ani şi jumătate ca prim-ministru. Nu o să mă apuc să o schimb în 2016 ca preşedinte, pentru simplul motiv că preşedintele nu schimbă cote unice”, a spus, vineri, premierul Victor Ponta, susţinând că ar fi vorba despre „dezinformări”, „minciuni” şi „manipulări”.
El a arătat că Tăriceanu, ca prim-ministru, a introdus cota unică şi a precizat că această cotă va fi „garantată” de către viitorul Guvern Tăriceanu. La finalul acestei declaraţii, premierul Ponta a refuzat să accepte întrebări din partea presei în pofida insistenţelor.
Agenţia de presă Mediafax a publicat, joi seara, un document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) – ministrul delegat pentru Buget, care cuprinde mai multe propuneri de ordin fiscal, printre care renunţarea la cotă unică de 16%, începând din 2016 şi introducerea cotei progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%.
Acelaşi document mai include printre propuneri o creştere a impozitelor locale pe terenuri şi imobile de 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016, impozitarea de la începutul anului viitor cu o cotă de minim 5-9% a tuturor depozitelor bancare nou constituite unde sursa de provenienţă a banilor este incertă şi eliminarea impozitului pe profit şi introducerea impozitului pe cifra de afaceri, concomitent cu scăderea impozitului pe dividend la 5%.
Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.
Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat pentru Mediafax că Ministerul Finanţelor Publice, prin cei doi miniştri, nu-şi asumă documentul privind propuneri de modificări fiscale, dar spune că nu-şi va da demisia dacă totuşi documentul a fost elaborat de MFP.
Întrebat dacă este dispus să demisioneze din funcţie în cazul în care se demonstrează că documentul prezentat de Mediafax a fost elaborat, scris şi printat în Ministerul Finanţelor Publice şi distribuit în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget, Vâlcov a afirmat că nu poate răspunde pentru toţi angajaţii din instituţie.
Pe de altă parte, Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, a transmis un comunicat prin care afirmă că nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare, iar în instituţie, autoritatea în ceea ce priveşte stabilirea politicii fiscale, nu s-a fãcut niciodată un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, propus de actualul premier Victor Ponta să preia conducerea Guvernului în cazul în care PSD va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat recent că tema cotei unice de impozitare a fost „fetişizată” în ultimii ani şi ar trebui reconsiderată cel puţin din perspectiva nivelului, dacă societatea românească are pretenţii mari de la stat.
Cota unică a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005, fiind principala temă de campanie a alianţei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.
Cota unică a fost propusă iniţial de ministrul de Finanţe din perioada Guvernului Năstase, Mihai Tănăsescu, dar respinsă de PSD, inclusiv din cauza opoziţiei preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.