Totul despre partida România-Irlanda de Nord
Federaţia Română de Fotbal a decis ca accesul în incinta Arenei Naţionale, la partida România – Irlanda de Nord, cu orice tip de banner să fie interzis, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Ungaria, se arată într-un comunicat al FRF, postat pe site-ul oficial.
Tototdată, Federaţia Română de Fotbal precizează că împreună cu Jandarmeria Română şi Primăria Municipiului Bucureşti îndeamnă suporterii echipei naţionale să vină la stadion cu steaguri tricolore arborate pe suport din material plastic.
Poliţia Română a dispus măsuri suplimentare pentru desfăşurarea în bune condiţii a meciului dintre reprezentativele României şi Irlandei de Nord, fiind mobilizaţi peste 4.500 de poliţişti la nivel naţional, se arată într-un comunicat al instituţiei remis agenţiei Mediafax.
Cei 4.517 poliţişti rutieri, de oridine publică, transporturi şi de la alte structuri vor acţiona pe traseele de deplasare către Arena Naţională, în aeroporturi şi gări cu 1.530 de autospeciale şi 26 de motociclete, pentru menţinerea ordinii publice şi protecţia suporterilor.
Echipajele vor fi prezente pe traseele de deplasare către arena sportivă, în zona benzinăriilor şi a unităţilor de alimentaţie publică unde se va viziona partida de fotbal, precum şi în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi a Gării de Nord din Bucureşti.
Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.
Pietonilor li se recomandă să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.
Din cele 2.700 de bilete puse la dispoziţie suporterilor oaspeţi de către FRF, nord-irlandezii au achiziţionat 980, a declarat, joi,ofiţerul de presă al FRF, Gabriel Berceanu.
Partida România – Irlanda de Nord, din etapa a patra a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.