Europarlamentarul Renate Weber revine în ALDE
Europarlamentarul Renate Weber a decis să părăsească Partidul Popular European pentru a reveni la liberalii din ALDE, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Preşedinţie din PE.
„La şedinţa plenară din 24 noiembrie 2014, Parlamentul European va lua act de faptul că doamna Renate Weber părăseşte Grupul PPE şi aderă la Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE)”, se arată în comunicat, informează Mediafax.
Trecerea la Grupul ALDE a europarlamentarului PNL a avut loc luni.”BPN al PNL a decis, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă şi trei abţineri, ca PNL să se alăture Partidului Popular European (PPE) şi europarlamentarii noştri să facă parte din grupului PPE. Decizia va fi supusă atenţiei şi Delegaţiei Permanente”, a anunţat, pe 26 mai, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cristina Pocora.
Europarlamentarii liberali au fost acceptaţi în Grupul PPE din Parlamentul European, pe 4 iunie, în şedinţa constitutivă. Din 11 septembrie, PNL a devenit şi membru al PPE. Renate Weber este al doilea europarlamentar liberal care revine la ALDE, după decizia conducerii PNL de a pleca la PPE.
Norica Nicolai s-a înscris, pe 7 iulie, în grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa din Parlamentul European.”Mi-am depus adeziunea la grupul ALDE deoarece în alegerile europarlamentare am candidat sub această siglă, iar eu am obţinut voturile românilor în calitate de candidat al ALDE şi îmi păstrez această poziţie”, a declarat, pe 9 iulie, Norica Nicolai pentru Mediafax.
Norica Nicolai a menţionat că rămâne membră PNL.