Proteste la Constanţa. Se cer demisiile lui Ponta, Meleşcanu şi Mazăre!

Peste o sută de persoane protestează, luni seară, în Constanţa, solicitând demisia premierului Victor Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Radu Mazăre. scandând lozinci de genul: „Mazăre du-te în Madagascar” şi „Mamaia siliconată, Constanţa bombardată”.

Oamenii, în marea majoritate tineri, s-au strâns în jurul orei 19:00 în faţa Prefecturii Constanţa având asupra lor steaguri şi pancarte pe care scrie: „Jos Guvernul Ponta”, „Mazăre, du-te în Madagascar!”, „Mamaia siliconată, Constanţa bombardată”, „Mazăre ţine-ţi promisiunea”, „Măzărică, vrei nu vrei, te aşteaptă ani grei”, transmite corespondentul Mediafax.

Protestatarii cer demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului de Txterne, Teodor Meleşcanu, pentru modul cum au organizat alegerile prezidenţiale în străinătate, dar şi a primarului Radu Mazăre, nemulţumiţi de modul în care arată oraşul.

Manifestanţii au pornit în marş de la Prefectură până la sediul PSD Constanţa, unde s-au oprit câteva minute şi au scandat: „Mazăre, vino încoa’, aşteptăm demisia”, „Mazăre şi Nicuşor în acelaşi dormitor”, „Măzărică, vino încoa’ să-ţi depui demisia”, „Fără amnistie, toţi la puşcărie”, „DNA, nu uita, Constanţa-i de partea ta”, „Jos Guvernul”, „Ghinion, ghinion s-a trezit ţara din somn”.

La un moment dat, ei au intonat un fragment din imnul de stat al României, după care au pornit în marş pe principalele bulevarde din Constanţa, aşa cum au făcut şi duminică seară.

Protestatarii sunt însoţiţi de mai multe echipaje de jandarmi. Victor Ponta a pierdut alegerile în judeţul Constanţa, obţinând 42,93 la sută din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a fost preferat de 57,06 la sută din alegători.

Ca urmare a acestor rezultate, doi vicepreşedinţi PSD Constanţa, printre care şi senatorul Nicolae Moga, coordonator al campaniei electorale în judeţ, au demisionat din funcţii din cauza rezultatului alegerilor prezidenţiale, urmând să rămână doar simpli membri de partid. Senatorul Nicolae Moga arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatul obţinut de PSD în judeţul Constanţa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.