Deputaţii au respins legea graţierii şi amnistiei

Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul legii amnistiei şi graţierii, fiind înregistrate 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Camera Deputaţilor este forul legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost respins de Senat din mai 2013, informează Mediafax.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind amistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse după ce reprezentanţii PNL şi PDL şi cei ai PSD au precizat că votează pentru respingerea acestui proiect.

Liderul grupului parlamentar al PNL, George Scutaru, le-a spus parlamentarilor PSD că „au dorit acest proiect de lege” şi că a trebuit să piardă alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi.”Aţi dosit nouă luni în Comisia juridică acest proiect de lege şi a trebuit să pierdeţi alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi”, a susţinut Scutaru, arătând că PNL a solicitat de 17 ori în Comisia juridică respingerea acestui proiect şi de mai multe ori în şedinţa Biroului Permanent, dar liberalii au fost refuzaţi.”A trebuit ca votul a peste 6 milioane de oameni împotriva lui Victor Ponta să vă trezească şi să fiţi de acord ca această lege să fie respinsă”, a mai spus George Scutaru.

El a arătat că este bine că şi puterea şi opoziţia au ajuns la concluzia că trebuie respins acest proiect.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a precizat că acest subiect trebuia închis prin respingerea proiectului de lege, deoarece acest subiect nu trebuia folosit ca instrument electoral.”Nu trebuia folosit nici de dumneavoastră, nici de noi, acest lucru ca insturment electoral”, a spus Marian Neacşu.

Liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, le-a spus reprezentanţilor PSD că speră ca aceştia să se fi „trezit” „din pumnul societăţi civile şi din palma dată de cetăţeni pe 16 noiembrie”. Deşi era stabilit ca acest proiect de lege să fie respins miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a propus, după consultarea cu liderii grupurilor parlamentare, ca plenul să se pronunţe prin vot asupra acestui proiect, propunerea fiind întâmpinată cu aplauze din partea parlamentarilor. Proiectul de lege a fost respins cu 293 de voturi „pentru”, un vot împotrivă şi o abţinere.

Anterior, marţi, Comisia juridică a decis, în unanimitate, să formuleze raport de respingere la proiectul legii amnistiei şi graţierii.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru „respingerea definitivă” a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.

Klaus Iohannis a cerut, luni, Parlamentului să se ţină de cuvânt, iar marţi să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi a graţierii şi să o pice.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.