Tăriceanu moare de grija dosarului lui Iohannis
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că dosarul în care preşedintele ales, Klaus Iohannis, este reclamant pentru incompatibilitate se apropie de „deznodământ”, după ce Înalta Curte l-a programat pentru judecarea pe fond în luna ianuarie, transmite Agerpres.
„A fost admis recursul introdus de ANI.E un lucru important. ÎCCJ a decis în această privinţă. În acest fel se apropie deznodământul, fiindcă altfel mai dura puţin şi, probabil, am fi asistat la încheierea mandatului domnului Iohannis fără ca Justiţia să tranşeze această problemă. Acum, teoretic, există un pericol pe lângă faptul că a fost admis recursul, dar va trebui să hotărască Justiţia în această privinţă”, a declarat acesta, marţi, la Parlament.
Totodată, Tăriceanu a susţinut că, în opinia sa, Justiţia ar fi trebuit să ţină cont în discutarea dosarului care îl implică pe preşedintele ales şi de „nişte scadenţe electorale”. „Ar fi fost necesar şi oportun şi mie mi se pare că Justiţia a fost aici oarbă, cum se spune, ea trebuie să fie oarbă şi surdă în anumite situaţii, adică să nu fie influenţată, dar ar fi trebuit să ţină cont că există nişte scadenţe electorale care neluate în seamă pot să ducă la complicaţii enorme în cazul în care Justiţia va hotărî să admită pe fond recursul şi să îl declare pe domnul Iohannis incompatibil”, a spus acesta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi în principiu judecarea recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate în dosarul în care preşedintele ales, Klaus Iohannis, a fost reclamat pentru incompatibilitate.
Judecarea pe fond a dosarului va începe pe 14 ianuarie.