Banca Turco-Română, un faliment răsunător!

Printre cele mai rasunatoare falimente care au zguduit sistemul bancar se numara si cel al Bancii Turco-Romane (BTR). In octombrie 2005, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), lichidatorul BTR, si-a inlocuit reprezentantul, iar mai apoi ii restructureaza postul. In timp ce Fondul isi acuza fostul salariat de „management defectuos”, acesta isi sustine nevinovatia cu rapoartele de activitate, aprobate chiar de conducerea FGDB.

Lichidatorul BTR este Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB). In iunie 2002, Banca Nationala hotaraste, in premiera, sa-l numeasca in functia de administrator special pe Liviu Marica, care ocupa in acel moment functia de director general adjunct la FGDB.
La sfarsitul lunii ianuarie 2007, din totalul activelor bilantiere ale BTR existente la data deschiderii procedurii de faliment, gradul de recuperare/valorificare era de doar 5%. Liviu Marica spune ca in acest moment creditorii BTR mai trebuie sa primeasca aproximativ 953 miliarde de lei. „Explicatia acestei situatii este ca principalul debitor al bancii, Grupul Bayindir din Turcia, are o pondere de 99% din totalul creantelor bancii”, a explicat directorul general al Fondului, Alexandru Matei. Potrivit acestuia, la aceeasi data, erau in evidenta 410 dosare judiciare si extrajudiciare de urmarire a debitorilor BTR, dintre care 41 penale. In prezent, doar 60 de dosare se mai afla in derulare. Alexandru Matei spune ca „activitatea Fondului in calitate de lichidator la BTR a decurs anevoios avand in vedere aspectele de natura penala ale diverselor operatiuni desfasurate anterior intrarii in faliment a bancii”.
In luna martie 2003, lichidatorul a actionat in instanta firmele Bayindir Holding SA (actionar principal al BTR) si Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi AS, pentru obligarea acestora, in solidar, la plata sumei de 58 milioane de dolari si 11 milioane de euro, plus dobanzile aferente pana la recuperarea prejudiciului cauzat bancii.

Mandatul lui Liviu Marica in functia de lihidator al BTR este intrerupt brusc in octombrie 2005. Este readus director general adjunct la FGDB, unde, peste foarte putin timp, i se „restructureaza” postul.
Potrivit directorului FGDB, Alexandru Matei, schimbarea lui Marica de la BTR, in octombrie 2005, a fost motivata de rapoartele prezentate de acesta, pe baza carora „s-a conturat perceptia unui management defectuos”.
Concret, Liviu Marica a intocmit, la finalul mandatului ca administrator special, un raport de activitate in care arata ca, la data de 10 iunie 2002, BTR inregistra capitaluri proprii negative de 28,57 milioane de dolari, iar disponibilitatile existente in conturile bancii erau insuficiente pentru achitarea obligatiilor curente si restante. In acelasi raport se mentioneaza despre situatia deosebita aparuta ca urmare a evacuarii administratorului special din sediul central al bancii din Bucuresti si sechestrarii bunurilor mobile ale BTR de catre unul dintre creditorii privilegiati. Pe cale de consecinta, toata activitatea de administrare speciala si apoi de lichidare se muta in sediul din Voluntari, un sediu mic, aflat in curtea unui angrou de legume-fructe, de care nu era interesat nimeni la acea vreme. Acest lucru se intampla la doar doua zile dupa numirea lui Liviu Marica in functie. Avand ca principale elemente problemele de lichiditate si fondurile proprii negative ale BTR, Marica solicita, la acea data, inceperea procedurii falimentului.
FGDB a platit, pana in 27 octombrie 2005, compensatii pentru deponentii persoane fizice ai BTR in valoare de 15,9 milioane de lei. In plus, Liviu Marica subliniaza ca la BTR fusesera incalcate flagrant prevederile legii bancare si ale normelor date in aplicarea acesteia. Mai mult, Marica acuza inexistenta controlului pe linia desfasurarii activitatii la BTR, precum si trenarea intrarii in faliment a acestei banci. El sustine ca banca ar fi trebuit sa intre in faliment inca de la finele anului 2000, atunci cand s-a confruntat cu prima criza financiara.
Cert este ca Fondul a inaintat si o plangere penala impotriva lui Marica. Fostul reprezentant al FGDB este de parere ca afirmatiile directorului Matei privind managementul defectuos sunt determinate „in mare masura de divergentele de opinie pe linie profesionala” pe care le-au avut de-a lungul timpului.
La randul sau, directorul FGDB, Alexandru Matei, vine cu un raspuns surprinzator, si anume acela ca „perceptia managementului defectuos al lui Marica a fost intarita si de un memoriu inaintat Fondului in vara anului 2005 de o fosta salariata a BTR”. Pe de alta parte insa, toate rapoartele intocmite de catre Liviu Marica, in perioada in care a reprezentat Fondul in calitate de lichidator la BTR, au fost aprobate de directorul general si de Consiliul de Administratie al FGDB, de catre Consiliul de Supraveghere al Bancii Nationale, de judecatorul sindic si de comitetul creditorilor bancii.
In vara anului 2005, fostul vicepresedinte al BTR, Mariana Nedelea, trimite un memoriu FGDB in care acuzat principal este Liviu Marica. Memoriul se refera la actiunile juridice intreprinse de Marica impotriva Marianei Nedelea si cere schimbarea acestuia din functia de lichidator al bancii, precum si retragerea actiunilor in instanta sau micsorarea pretentiilor bancii in ceea ce o priveste. „Precizez ca Nedelea avea si calitatea de creditor al BTR, urmare a faptului ca nu a putut sa-si incaseze salariul restant pe lunile aprilie-iunie 2002. Ca atare, aceasta putea contesta deciziile mele, cat si sa-si probeze nevinovatia in dosarele aflate pe rol”, spune Marica. Acesta sustine ca, prin „management defectuos”, asa cum este acuzat, a reusit sa achite cheltuielile de lichidare curente (salarii, energie electrica, impozite, taxe, evaluari, expertize etc.), salariile restante ale personalului BTR, inclusiv pe cel al Marianei Nedelea (de peste 450 milioane de lei vechi), precum si comisionul ce i se cuvenea Fondului. In momentul inlocuirii lui Marica, banii existenti in contul BTR, la Sucursala BCR Voluntari, totalizau 29 miliarde lei vechi, in conditiile in care banca avea un sold negativ de 59 milioane de lei vechi in 2002. Potrivit lui Marica, multe din asa-zisele credite acordate de BTR reprezinta de fapt plati in numerar, in dolari americani, catre persoane de cetatenie turca, pe baza unor „bonuri de mana” semnate de fosti salariati si de conducerea bancii. „Sumele acestea nu se pot recupera, din cauza lipsei informatiilor legate de persoanele beneficiare”, mai spune Marica.  Un alt imprumut la fel de suspect este cel acordat unei persoane fizice care a fost „girata” de un senator. Valoarea imprumutului, acordat fara garantie, pentru construirea unei vile in zona Baneasa, este de aproximativ 450.000 de dolari. Datoria acestei persoane se ridica la mai bine de 100.000 de dolari, in conditiile in care ultima conducere a BTR eliberase o nota din care rezulta ca acest „client” si-a achitat toate obligatiile legale din contractul de credit. Un alt caz este cel al Baris SRL, avand actionar unic o persoana de cetatenie turca. Aceasta societate a primit imprumuturi de peste doua milioane USD, in sistem suveica, fara garantii si fara ca beneficiarul sa semneze contractele de credit.

În 2012, după un deceniu de judecată, Curtea de Apel București a dat pedepse grele în dosarul căderii Băncii Turco – Române.
Omul de afaceri, Cortuk Kamuran a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, Murat Koncavar – unul din administratorii BTR – a primit o pedeapsă de 11 ani de închisoare, Figen Yakinkaya Cetin – fosta vicepreședintă a Consiliului de Administratie al BTR a primit o pedeapsă de 7 ani de închsioare, Levent Huseyin Yurukoglu – fost președinte al BTR- 11 ani de închisoare, iar Cristian Dumitrescu – fost vicepreședinte al BTR – trebuie să execute șapte ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost pronunţată la data de 25 mai 2012. Potrivit minutei Curții de Apel București, cei cinci condamnați trebuie să plătească Băncii Turco-Române, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, despăgubiri civile în cuantum de 59.421.921,04 de dolari şi 11.326.199,99 de euro, în echivalent lei la data plăţii, cu dobânda legală calculată de la data de 31.03.2003, până la data achitării integrale a debitului.

Reamintim că ancheta în acest dosar a început în anul 2002 de fostul procuror general al României, Tănase Joița. Pe numele foștilor conducători ai Băncii Turco-Romane (BTR) s-au emis mandate de arestare în lipsă, pentru prejudicierea băncii. Problemele financiare ale BTR au început la sfârșitul anului 2000. BNR a amânat retragerea licenței de funcționare a băncii deși indicatorii financiari se situau la niveluri nepermise de normele bancare, deoarece statul turc a promis în repetate randuri că va găsi o posibilitate de acoperire a obligațiilor BTR. Banca a inregistrat, în 2001, o pierdere de peste 1.100 de miliarde lei vechi, care s-a majorat cu aproape 150 miliarde lei vechi în primele trei luni ale anului 2002. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 3 februarie 1998 – 27 octombrie 2000, la solicitarea lui Cortuk Kamuran, preşedinte al Companiei Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi A.S. Turcia şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Turco-Române S.A., conducerea Băncii Turco-Române S.A. (respectiv Yurukoglu Levent Husein şi Tobur Fahim Mehmet – foşti preşedinţi; Tulgar Koray, Ercelik Mustafa Kemal, Koncavar Murat; Dumitrescu Cristian şi Yalcinkaya Cetin Figen, toţi foşti vicepreşedinţi), a constituit şi prelungit fără a aduce la cunoştinţa Consiliului de Administraţie, la un număr de patru bănci partenere străine, plasamente în valută cu caracteristicile iniţiale de depozite la termen, după care, în baza unor contracte de garanţie sau de credit a transformat aceste depozite în depozite colaterale, pentru garantarea unor facilităţi de credit acordate de aceste bănci grupului Bayindir Holding. Ancheta în acest dosar a pornit de la o sesizare, din data de 12 februarie 2001, a Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României adresată Inspectoratului General al Poliţiei cu privire la faptul că Banca Turco-Română S.A a fost angajată peste limita de expunere prevăzută de normele Băncii Nationale A României, prin semnarea unor contracte de garantare/finanţare a unor credite acordate de/prin bănci corespondente externe cu capital turcesc din Olanda, Viena, Geneva, Malta, Bahrein şi Cipru de Nord, grupului Bayindir, acţionarul majoritar al băncii. Potrivit sesizării, pentru angajamentele de creditare sau finanţare date în favoarea grupului Bayindir nu au fost constituite garanţii şi nici nu au fost percepute comisioane.

Surse: romanialibera.ro; evz.ro; hotnews.ro;