Partidele proeuropene din Moldova vor forma o coaliţie

Partidul Liberal-Democrat din Republica Moldova va forma o coaliţie cu Partidul Democrat şi cu Partidul Liberal, anunţă liderul liberal-democrat, Vlad Filat, citat de Ziarul de Gardă.

„PLDM va face coaliţie cu PD şi PL. Am vorbit cu Lupu şi Ghimpu”, a declarat Filat.”Nu vom negocia integrarea europeană a Republicii Moldova, viitorul european al Republicii Moldova. Nu vin acum cu condiţii. Ne ştim foarte bine şi cred că această cunoaştere ne permite să nu pierdem timpul cu tatonări, ci să oferim substanţă”, a adăugat Filat, potrivit Mediafax.

„Nu pot spune că sunt foarte bucuros de rezultatul PLDM, dar, dacă faceţi o analiză şi vedeţi prin ce am trecut în ultima perioadă de timp, veţi vedea că rezultatul este onorabil. PLDM rămâne cel mai mare partid politic din Republica Moldova. Nu doar proeuropean. Nu mă interesează instituţiile, funcţiile. Alegerile nu au rezoltat problemele ţării, presiunile la care a fost supusă ţara persistă. Manipularea fără precedent din partea mass-media prorusă a fost evidentă. Rezultatul ne permite să continuăm drumul european”, a subliniat Filat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.