Hackeri nord-coreeni lansează atacuri cibernetice împotriva SUA
Hackeri au iniţiat o serie de atacuri cibernetice de amploare împotriva reţelelor din Statele Unite, avertizează Biroul Federal american de Investigaţii (FBI).
FBI a emis luni un avertisment privind riscul atacurilor cibernetice, explicând că softurile utilizate de hackeri fac imposibilă recuperarea datelor pierdute, scrie BBC News online.
Săptămâna trecută, reţeaua informatică a companiei Sony Pictures Entertainment a fost atacată de hackeri, cazul fiind investigat de FBI. În urma atacului, compania Sony Pictures a fost nevoită să îşi închidă temporar reţeaua informatică. Există suspiciuni că atacul care a vizat Sony Pictures a fost comis de hackeri nord-coreeni, după ce regimul de la Phenian a catalogat drept „un act de terorism” şi o „declaraţie de război” un film american care urmează să aibă premiera de Crăciun.
Coreea de Nord a cerut Naţiunilor Unite şi preşedintelui american, Barack Obama, să intervină pentru a bloca difuzarea filmului.