Şoc: O româncă, ucisă cu bestialitate la Abu Dhabi

O profesoară de origine română a fost ucisă cu bestialitate în Abu Dhabi, într-un centru comercial. Imaginile cu agresorul surprinse de camerele de supraveghere au făcut înconjurul lumii. Poliţia este pe urmele lui.

Ibolya Ryan, o profesoară de etnie ungară, dar născută în România, a fost omorâtă într-un centru comercial din Abu Dhabi de o persoană acoperită cu văl islamic, informează România TV.. Potrivit martorilor şi poliţiştilor, agresorul, despre care nu se ştie dacă era femeie sau un bărbat deghizat, a aşteptat-o pe profesoară în mall o oră. A acostat-o în toaletă și a înjunghiat-o de şase ori.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum atacatorul a fugit apoi. A aruncat cuţitul cu care a omorât-o pe femeie. Autorităţile încearcă acum să stabilească motivele atacului şi să îl găsească pe agresor.

Ibolya Ryan, în vârstă de 47 de ani, lasă în urmă doi copii gemeni de 11 ani. Potrivit profilului său de Facebook, ea preda la o grădiniţă de elită din Abu Dhabi. Era foarte încântată de locul său muncă şi le povestea prietenilor că îi place să trăiască în ţara arabă, să înţeleagă cultura şi să înveţe limba. Femeia era divorţată, iar fostul său soţ locuieşte în Europa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.