Marcel Iureş, pe scena Teatrului ”Colibri” din Craiova
Spectacol de excepție, marți seara, pe scena Teatrului “Colibri” din Craiova. Marcel Iureș a venit în fața craiovenilor cu piesa “Absolut!”.
Reprezentaţia Absolut!, cu Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija, este o iniţiativă a Teatrului ACT de promovare a proiectelor de valoare ale culturii româneşti. „Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească. Să spună poveşti. Câţi dintre noi au mai apucat să audă în copilărie poveşti spuse, nu citite? Poveştile s-au sfărâmat, s-au făcut praf şi pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece şi telenovele. Polemic şi terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei poveşti. Şi nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea şi Dracul… Oamenii care or să o asculte îşi vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari şi esenţiale fără fasoane, cu umor şi nepăsare. Marcel Iureş se întâlneşte cu Ion Creangă. Pentru multă lume va fi o surpriză. Mai puţină lume va spune însă: <Era şi timpul!>”, Alexandru Dabija. Absolut! deţine “Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente” la “Festivalul comediei româneşti – festCO”, ediţia a X-a. În cadrul aceluiaşi festival, în 2012, Marcel Iureş câştiga “Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Caţavencu din “O scrisoare pierdută”, pentru Teatrul de Comedie şi pentru one-man show-ul din Absolut!
Bazele Teatrului ACT Bucureşti au început să se pună încă din 1995, când Fundaţia Art-Inter Odeon devenea Fundaţia Teatrul ACT, prima instituţie artistică non-guvernamentală din România. Trei ani mai târziu, în ’98, fundaţia deschidea un spaţiu underground în Calea Victoriei, nr. 126, Teatrul ACT devenind primul teatru independent cu sală proprie, din România postcomunistă. În galeria susţinătorilor fundaţiei îi regăsim printre alţii pe: Tom Cruise, Richard Eyre, Alan Bates, Liviu Ciulei.