Dick Cheney critică dur Raportul privind tortura practicată de CIA

Fostul vicepreşedinte american, Dick Cheney, a afirmat, miercuri, că raportul privind tortura practicată de CIA în cursul interogatoriilor unor presupuşi terorişti, dezvăluit de Senat cu o zi înainte, este „plin de prostii”.

„Cred că raportul este deplorabil. Mi se pare că are lipsuri”, a declarat pentru Fox News Dick Cheney, vicepreşedinte în administraţia George W. Bush, în perioada 2001-2009, pe când au avut loc interogatoriile forţate ale CIA asupra unor presupuşi terorişti.

Raportul critic făcut public marţi de Senatul american dezvăluie că tortura practicată de CIA împotriva unor presupuşi terorişti nu a permis obţinerea vreunei informaţii valabile. Comisia de Informaţii a Senatului a pus astfel în lumină minciunile prezentate de Agenţia Centrală de Informaţii Congresului şi Casei Albe. „Scuzaţi-mă, dar acest raport est plin de prostii”, a afirmat Dick Cheney, foarte sigur pe el.

„Ei nu s-au deranjat să intervieveze persoanele cheie împlicate în acest program”, a adăugat el, afirmând că fostul preşedinte George W. Bush era implicat în program şi cunoştea majoritatea detaliilor.”Ce presupuneţi că am fi putut face (cu Khalid Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie)? Să-l sărutăm pe ambii obraji şi să-l întrebăm: vă rugăm, vă rugăm spuneţi-ne ce ştiţi? Bineînţeles că nu”, a spus Cheney. „Am făcut exact ceea ce trebuia pentru a pune mâna pe cei care au planificat 11 septembrie şi a-i împiedica să comită alte atentate. Ne-am îndeplinit cele două misiuni”, a mai afirmat fostul vicepreşedinte american.

Apelurile la începerea unor proceduri judiciare în cazul torturii practicate de CIA, un dosar pe care administraţia Obama îl consideră închis, s-au multiplicat miercuri în Statele Unite şi în lume.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.