Parlamentul irlandez recunoaște statul palestinian
Deputaţii irlandezi au adoptat, miercuri, o moţiune simbolică ce solicită Guvernului să recunoască statul palestinian.
Parlamentul irlandez este ultimul din Europa care a votat o moţiune în acest sens după cele ale Franţei, Marii Britanii şi Spaniei, în contextul intensificării sentimentului de frustrare faţă de Israel şi stagnării procesului de pace. Moţiunea, care nu este obligatorie, solicită Guvernului irlandez să „recunoască oficial statul Palestina, cu capitala în Ierusalimul de Est, în frontierele din 1967, aşa cum stipulează rezoluţiile Naţiunilor Unite, informează Mediafax.
Aceasta ar aduce „o contribuţie pozitivă pentru garantarea unei soluţii negociate între cele două state la conflictul israeliano-palestinian”, precizează moţiunea.
Guvernul Irlandei nu este obligat să se supună moţiunii, însă ministrul irlandez de Externe, Charlie Flanagan, a declarat că Dublinul susţine, în principiu, o soluţie care are la bază existenţa a două state.”Am afirmat în mod clar că nu am nicio rezervă, în principiu, faţă de ideea unei recunoaşteri rapide dacă, aşa cum consider, aceasta poate contribui la găsirea unei soluţii pentru conflict”, a declarat el.
În octombrie, Suedia a fost prima ţară din Europa Occidentală care a recunoscut statul palestinian. Potrivit Autorităţii Palestiniene, aproximativ 135 de ţări din lume recunosc statul Palestina. Deşi moţiunea a fost propusă de partidul de opoziţie Sinn Fein, ea a obţinut sprijinul tuturor formaţiunilor din Parlament, inclusiv al alianţei guvernamentale.
Liderul Sinn Fein, Gerry Adams, care a fost împiedicat să intre în Gaza de către Israel în cursul unei vizite în regiune săptămâna trecută, a declarat că această moţiune oferă speranţe.”Trebuie să fim de partea cetăţenilor palestinieni şi israelieni care vor pace şi îşi asumă riscuri pentru pace. Această moţiune este o contribuţie importantă în acest sens”, a afirmat el.