Șocant: Borcea, orgie sexuală în spitalul închisorii!
Cristi Borcea ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o asistentă chiar în spitalul Penitenciarului Poarta Albă, acolo unde a fost internat după ce a acuzat probleme de sănătate.
Cristi Borcea este mare crai şi în spatele gratiilor. Vizitele soţiei sale, Alina, cu care are şi un copil, şi ale fostei neveste, Mihaela, cea pe care a lăsat-o să se ocupe de mai multe afaceri ale sale, deşi au divorţat, nu i-au fost de ajuns fostului acţionar de la Dinamo.
Potrivit România TV, omul de afaceri ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o asistentă de la spitalul Penitenciarului Poarta Albă, unde a fost internat în mai multe rânduri pentru probleme de sănătate.
Conducerea închisorii a făcut controale şi a luat măsuri drastice, după ce în salonul în care fusese internat Borcea s-au găsit mai multe sticle de whiskey şi haltere, deşi omul de afaceri este cunoscut a avea probleme cardiace şi chiar a fost supus unei operaţii pe cord.
Salonul transformat în cuibuşor de nebunii pentru Cristi Borcea este acum sigilat, iar omul de afaceri a fost mutat într-o celulă. Ancheta continuă, iar conducerea penitenciarului a decis impunerea de noi restricţii tuturor deţinuţilor.