Tupeu: Udrea neagă orice implicare în dosarul retrocedărilor!

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a precizat, duminică, pe Facebook, că nu are nicio legătură cu presupusa intervenţia la ANRP făcută pentru a fi aprobat un dosar de restituire pentru Gheorghe Stelian şi nu a intervenit niciodată şi în nicio situaţie pentru nimeni la conducerea ANRP.

”Citesc pe blogul lui Robert Turcescu un document oficial DNA! În primul rând pun întrebarea dacă este normal ca un astfel de document să fie dat pentru a apărea „pe surse”, unui fost colaborator (sau actual) al Serviciilor? Încă nu ştim al căror Servicii. Pentru că imi este amintit numele într-o inşiruire, fac următoarele comentarii: nu am nicio legătură cu presupusa intervenţie la ANRP făcută pentru a fi aprobat un dosar de restituire pentru Gh. Stelian; niciodată, în nicio situaţie, nu am intervenit pentru nimeni la conducerea ANRP, nu am vorbit cu niciun reprezentant al acestei institutii pe care, de altfel nici măcar nu-i cunoşteam. Aşa cum am precizat deja, nu am ştiut că Alina Bica, cu care eram colegă în Guvern la acea dată, era reprezentanta Ministerului Justiţiei la ANRP”, a scris Udrea pe contul său de socializare.

Ea a adăugat că a vorbit cu colegi din conducerea partidului atunci când a auzit despre posibile ilegalităţi comise de preşedinta ANRP, dar cei cărora le-a reclamat i-au spus că se înşeală.“Dar, în legătură cu anumite informaţii care mi-au ajuns la urechi în acea perioadă, despre posibile ilegalităţi comise de Preşedinta Agenţiei, am vorbit cu colegi din conducerea partidului. Dar nu numai cu colegi!!! Toti cei cărora le-am reclamat mi-au spus că mă înşel, că nu se probează nimic…Justiţie până la capăt înseamnă şi adevar pâna la capăt! Tic tac…tic tac…, a adăugat Udrea.

 Fostul procuror şef al DIICOT, Alin Bica, ar fi primit o cotă-parte dintr-un teren în Snagov, aparţinând fostei soţii a lui Dorin Cocoş, iar acesta din urmă, fiul său şi Elena Udrea ar fi primit bani, în urma implicării în despăgubirea lui Gheorghe Stelian pentru un teren supraevaluat. Potrivit unor documente ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA fac cercetări într-un nou dosar ce o priveşte pe Alina Bica, disjuns din cel în care fostul procuror şef al DIICOT este arestat.Bica este acuzată de abuz în serviciu, după ce a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), care, în 2011, i-a acordat omului de afaceri Gheorghe Stelian o despăgubire ilegală, pentru un teren din Capitală supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. În acest dosar, ea este cercetată în arest preventiv.

Conform ordonanţei de disjungere a cauzei, după atribuirea valorii terenului, de către expertul evaluator Emil Nuţu şi înainte de aprobarea raportului de către comisia din ANRP, Gheorghe Stelian a cesionat cote-parte din teren către oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Adrian Andrici şi Gabriel Gheorghe, „scopul urmărit prin această cesiune fiind mijlocirea de către cedenţi” a legăturii cu membrii comisiei „prin intermediul lui Cocoş Dorin, Cocoş Alin (fiul lui Dorin Cocoş, n.r.) şi Udrea Elena Gabriela”.

În urma acordării despăgubirii pentru teren, acţiunile obţinute la Fondul Proprietatea au fost tranzacţionate, „iar o parte din bani au fost direcţionati către membrii familiei Cocoş (Cocoş Dorin, Cocoş Alin şi Udrea Elena Gabriela)”.

În urma implicării Alinei Bica în acest caz, fosta şefă a DIICOT a primit, „fără a plăti contravaloarea, o cotă parte dintr-un teren situat la Snagov, în suprafaţă de 4.425 de metri pătraţi, aparţinând numitei Chiriac Olguţa”, tranzacţia imobiliară fiind făcută prin interpuşi, conform documentului citat.

Olguţa Chiriac este fosta soţie a lui Dorin Cocoş şi mama lui Alin Cocoş, precizează procurorii în ordonanţă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.