Olăroiu ar putea deveni selecționerul naționalei Arabiei Saudite

Tehnicianul echipei Al Ahli, Cosmin Olăroiu, este aproape de a deveni selecţionerul Arabiei Saudite, naţională care va participa în ianuarie la Cupa Asiei pe naţiuni, competiţie ce va fi găzduită de Australia, informează presa arabă. Tehnicianul echipei Al Ahli, Cosmin Olăroiu, este aproape de a deveni selecţionerul Arabiei Saudite, naţională care va participa în ianuarie la Cupa Asiei pe naţiuni, competiţie ce va fi găzduită de Australia, informează presa arabă, potrivit Mediafax.

Federaţia de fotbal din Arabia Saudită a trimis, duminică dimineaţă, o adresă oficială clubului Al Ahli, prin care-i întreabă pe oficialii grupării din Emiratele Arabe Unite dacă sunt de acord să-i permită lui Olăroiu să preia naţionala saudită pentru o lună. Conducerea clubului Al Ahli a precizat că va lua o decizie în acest sens în 24 de ore. Campionatul Asiei va începe la 8 ianuarie 2015. Arabia Saudită face parte din Grupa B, alături de Uzbekistan, China şi Coreea de Nord. Arabia Saudită va juca primul meci, în 10 ianuarie, la Brisbane, cu China.

Cosmin Olăroiu se află în ţările arabe din 2007 şi a antrenat până în prezent echipele Al Hilal (Arabia Saudită), Al Sadd (Qatar), Al Ain (Emiratele Arabe Unite) şi Al Ahli Dubai.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.