Poroșenko a discutat cu Merkel și Hollande despre situația din Ucraina
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a discutat duminică după-amiază la telefon cu omologul său francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel despre situaţia din Ucraina, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.
„Ei au vorbit în special despre discuţiile dintre Kiev şi Moscova privind punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk, despre schimbul de prizonieri în estul Ucrainei şi reluarea dialogului cu separatiştii proruşi în cadrul grupului de contact”, a precizat preşedinţia. În pofida unui armistiţiu anunţat în estul Ucrainei, luptele dintre forţele ucrainene şi rebeli continuă. Conflictul ucrainean s-a soldat în decursul a opt luni cu 4.634 de morţi, potrivit ONU.
Hollande şi Merkel „au subliniat necesitatea unei soluţii instituţionale pentru estul ţării, cu scopul de a respecta integritatea teritorială a Ucrainei”, informează comunicatul.Potrivit preşedinţiei franceze, „ei au menţionat că autorităţile ruse trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a contribui la detensionarea situaţiei în Ucraina”. De asemenea, cancelarul german şi preşedintele francez „l-au îndemant pe Poroşenko să iniţieze reforme pentru a redresa situaţia economică şi financiară a ţării”.