Dinamo se reorganizează

Planul de reorganizare al societăţii care administrează FC Dinamo a fost confirmat, joi, de către judecătorul sindic, a declarat, pentru Mediafax, administratorul judiciar Cătălin Dascăl.

SC Dinamo 1948 SA, societate aflată în insolvenţă, a definitivat planul de reorganizare care a fost aprobat de către Adunarea Generală a Creditorilor, la 17 noiembrie. Planul are o durată de implementare de şase luni de la data confirmării de către judecătorul sindic.

FC Dinamo şi-a propus, prin aprobarea şi implementarea planului de reorganizare, ieşirea din starea de insolvenţă până în luna mai 2015, pentru a evolua, în sezonul 2016/2017, în cupele europene.

Datoriile SC Dinamo 1948 SA, de aproximativ 17,5 milioane de euro, vor scădea cu 16,7 milioane de euro, dacă planul de reorganizare al societăţii aflate în insolvenţă va fi respectat în cele şase luni ulterioare confirmării de către judecătorul sindic, conform documentului intrat în posesia Mediafax. Suma aferentă masei credale este în acest moment de 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro, ceea ce înseamnă că, în cazul în care planul de reorganizare a societăţii aflate în stare de insolvenţă va fi aprobat, Dinamo va avea de plătit doar 4,48 la sută din datoriile actuale, adică 3.486.133 de lei.

Categoriile cele mai dezavantajate prin prisma recuperării creanţelor sunt cele bugetare şi chirografare. Categoria creditorilor cu creanţe bugetare (în valoare de 24.442.264 de lei, conform tabelului defintiv de crenţe) vor beneficia, conform planului de distribuiri, de sume în proporţie de 5,93 la sută din totalul grupei, adică 1,45 milioane de lei. Pentru categoriile creanţelor chirografare şi creanţelor subordonate, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu va fi achitată de către SC Dinamo 1948 SA nicio sumă prin planul de reorganizare.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai, la Tribunalul Bucureşti.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.