Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, votate în Parlament
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015, cât și cel al asigurărilor sociale au fost aprobate duminică de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi „pentru” și 141″împotrivă”.Parlamentarii au votat bugetul asigurărilor sociale de stat cu 329 voturi „pentru” și 148 „împotrivă”. De asemenea, parlamentarii au votat anterior proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 cu 339 voturi „pentru” și 141″împotrivă”.
Dezbaterile în plen pe marginea celor două proiecte de lege au durat o zi și jumătate. Discuțiile au început vineri, la ora 10,00, și s-au încheiat sâmbătă în jurul orei 12,30, fiind acceptate, în plen, doar amendamentele adoptate de Comisiile de buget-finanțe.
Parlamentarii democrat-liberali au votat împotriva bugetului propus de Guvernul Ponta, pentru că „România nu are o direcție cu acesta”, a declarat duminică deputatul PDL Andreea Paul, în ședința comună a Parlamentului în care s-a dat votul pe proiectul bugetului de stat pentru anul 2015. Deputatul a adăugat că, sub guvernarea Ponta, „ne află într-o situație catastrofală și paradoxală”, iar bugetul propus pentru anul 2015 este „cel mai cârpit buget de după 1989”. „Spun paradoxală pentru că cetățenii atrag atenția, prin vot, că ne aflăm într-o nouă etapă în care ne cer să analizăm profund perspectivele României de mâine. În loc să facă această analiză, Guvernul PSD propune cel mai cârpit buget de după 1989. Avem un buget de stingere a incendiilor de moment, de salvarea pur politică a unui partid, a unui personaj politic — salvarea PSD și a lui Victor Ponta. Spun catastrofală că ni se propune un buget care nu vine cu adevăratele soluții economice pentru țară”, a mai spus aceasta, în ședința plenului comun de duminică.