Decizia privind aderarea Ucrainei la NATO depinde de Alianță

Decizia privind posibila aderare a Ucrainei la NATO depinde de Alianța Nord-Atlantică, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, într-un comentariu referitor la adoptarea de către Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a unei legi ce prevede renunțarea de către Ucraina la statutul său de „țară nealiniată”, informează Ria Novosti.

„Noi sprijinim politica existentă a ușilor deschise a NATO.Toate cererile sunt luate în considerare. Dar o decizie în privința Ucrainei trebuie să fie luată de Alianța Nord-Atlantică”, a subliniat Harf.

Washingtonul sprijină dreptul Ucrainei de a-și decide viitorul, fără niciun fel de ingerință externă, a declarat marți un înalt oficial american, adăugând că „decizia privind aderarea Ucrainei la NATO este o problemă ce privește Alianța Nord-Atlantică și Kievul”. „Pe bază de consens, Alianța invită țările atunci când sunt pregătite și pot să contribuie în mod adecvat la securitatea regiunii nord-atlantice”, a declarat oficialul american pentru agenția rusă de presă, sub rezerva anonimatului. Pentru moment, a subliniat el, NATO nu are în vederea aderarea Ucrainei la Organizație și nici Kievul nu a depus o solicitare ad-hoc.

Legislativul de la Kiev a adoptat în urmă cu o zi, la inițiativa președintelui Petro Poroșenko, un proiect de lege care prevede renunțarea de către Ucraina la statutul său de până acum de țară nealiniată și reluarea cursului de aderare la NATO, cu 303 de voturi „pentru”, în condițiile unui minim necesar de 226 de voturi.

Această decizie a Kievului a suscitat reacții dure la Moscova, unde Ministerul de Externe a amenințat cu consecințe severe în urma acestei „greșeli grave”, potrivit TASS. „Anularea de către Ucraina a statutului său de țară nealiniată va avea consecințe în ceea ce privește reglementarea situației din Donbas”, a afirmat ministrul rus adjunct de externe Grigori Karasin. „Aceasta este o greșeală gravă a autorităților ucrainene, care va avea consecințe severe pentru soluționarea crizei interne din Ucraina”, a adăugat înaltul diplomat rus.

Premierul rus Dmitri Medvedev a asimilat anterior anularea de către Ucraina a statului său de țară nealiniată cu o cerere de aderare la NATO și a calificat Ucraina drept un potențial inamic militar al Rusiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.