Incendiu devastator la o fermă din judeţul Constanţa

Incendiul care a mistuit ieri noapte o fermă din judeţul Constanţa s-a reaprins. Mai multe animale au fost carbonizate, iar grajdul în care un bărbat creştea peste 20 de vite a fost făcut scrum de flăcări.

Pompierii spun că focul a fost provocat de un scurtcircuit electric. Grajdul pe care un bărbat din Constanţa îl închiriase în comuna Săcele, la fostul IAS, a fost complet distrus de flăcările puternice. În interior se aflau peste 20 de vite şi câteva tone de furaje. Se pare că imobilul a fost racordat la reţeaua electrică printr-o instalaţie neomologată, potrivit #romaniatv”.

Proprietarul a bănuit iniţial că bărbatul care păzeşte vacile ar fi provocat intenţionat incendiul. Când a aflat de nenorocire, chiar şi primarul comunei a venit să dea o mână de ajutor. „Am reusit sa evacuăm 19 animale din interiorul grajdului, 19 bovine, iar în interior, din păcate, au mai ramas prinse două animale, doi viţei, pe care i-am găsit morţi”, a declarat George Nicolar, comandant al Detaşamentului ISU Dobrogea. 

Deşi incendiul a fost stins după nouă ore, focul s-a reaprins aseară. Un echipaj de la ISU Dobrogea a rămas la fermă până în această dimineaţă, pentru a preveni reaprinderea furajelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.