Liderii sirienii vor să se întâlnească cu opoziţia, la Moscova
Regimul de la Damasc este pregătit să se întâlnească cu reprezentanţi ai opoziţiei siriene la Moscova, cu scopul de a încerca să găsească o soluţie la războiul care devastează de peste trei ani ţara, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe într-un comunicat, relatează AFP.
„Siria este pregătită să participe la o întâlnire preliminară şi consultativă la Moscova, pentru a răspunde aspiraţiilor sirienilor de a găsi o soluţie la criză”, afirmă o sursă neidentificată din cadrul ministerului în acest comunicat, citat de agenţia oficială Sana.
Sursa a precizat că această decizie a fost luată în urma unor „discuţii purtate între Siria şi Rusia despre organizarea” unei asemenea întâlniri. Întâlnirea „ar viza un acord asupra organizării unei conferinţe în vederea unui dialog între sirieni, fără ingerinţă străină”, continuă această sursă.”Republica arabă siriană a fost întotdeauna pregătită să dialogheze cu cei care cred în unitatea, suveranitatea şi decizia sa liberă”, a adăugat ea.
Diplomaţia rusă a afirmat joi că Moscova intenţionează să găzduiască, în jurul datei de 20 ianuarie, o reuniune a opoziţiei siriene. În cazul succesului acestei reuniuni, reprezentanţi ai Guvernului sirian vor fi invitaţi ulterior la Moscova pentru a „schimba puncte de vedere” cu opozanţii şi pentru ca un „dialog să fie lansat între părţile (implicate) în conflictul” sirian.
Diplomaţia rusă a precizat că va fi vorba despre o „întâlnire informală” între reprezentanţi ai „opoziţiei interne şi externe” din Siria, care sunt „capabili să genereze idei” care să permită să se ajungă la o soluţionare a conflictului sirian, soldat cu aproape 200.000 de morţi. Principalul aliat al regimului lui Bashar al-Assad, Rusia oferă acest teren de negocieri în primul rând pentru ca opozanţii siriei să poată „să înceapă un dialog între ei”, a adăugat un purtător de cuvânt.
Opozanţi sirieni, dintre care unii sunt toleraţi de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad, urmează să se întâlnească la Cairo, către jumătatea lui ianuarie, pentru a se pune de acord asupra unei „viziuni comune” în vederea încetării războiului, au anunţat surse din cadrul opoziţiei.