Ninsorile fac ravagii și în Europa
Mii de şoferi şi turişti au rămas blocaţi şi numeroase locuinţe au fost private de electricitate în condiţiile în care mai multe ţări europene se confruntă cu ninsori, ploi şi temperaturi scăzute, care au cauzat accidente soldate cu victime.
Marea Britanie a înregistrat în noaptea de duminică spre luni cea mai scăzută temperatură din acest an, iar autorităţile au emis un avertisment privind formarea de gheaţă în estul regiunii Midlands, în condiţiile în care plouă şi este foarte frig, relatează cotidianul Metro în ediţia electronică.
Ploaia urmată de îngheţ a provocat haos pe drumuri la sfârşitul săptămânii, iar numeroşi şoferi din Sheffield au fost nevoiţi să îşi abandoneze maşinile după ce au rămas înzăpeziţi.Peste 100.000 de locuinţe au rămas fără electricitate, după ce căderile de zăpadă au rupt mai multe cabluri de alimentare.
Autorităţile din Ungaria au emis de asemenea avertizări de vreme rea pentru vestul şi sud-vestul ţării, iar şoferii au fost sfătuiţi duminică să nu plece la drum, dacă este posibil, în aceste regiuni, relatează agenţia MTI.
Serviciul Naţional de Meteorologie a anunţat duminică seara că a prelungit pentru luni avertizările de vreme rea pentru opt judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, din cauza zăpezii şi a rafalelor de vânt care pot atinge pe alocuri 70 de kilometri pe oră.
În Franţa, un grup de turişti britanici a fost blocat cea mai mare parte a weekend-ului într-o sală municipală din Alpi, din cauza ninsorilor abundente. Potrivit AFP, turiştii au reuşit să ajungă în staţiunile din Savoia, unde situaţia a revenit la normal luni.
Automobiliştii au avut un weekend de coşmar pe drumurile din staţiuni, mii de maşini fiind blocate în zăpadă şi aproape 15.000 de persoane găzduite în centre de urgenţă. Circulaţia feriboturilor între Calais (nordul Franţei) şi Dover (Anglia) a fost perturbată, iar portul Calais a fost închis sâmbătă dimineaţa timp de două ore din cauza unei furtuni cu rafale de vânt de până la 160 de kilometri pe oră.
Pe de altă parte, un cetăţean elveţian a murit şi alte 30 de persoane au fost rănite, unele grav, într-o tamponare în lanţ provocată de ninsorile puternice, pe o autostradă din centrul Sloveniei.
amponarea în lanţ, care a avut loc duminică după-amiaza din cauza lipsei de vizibilitate şi rafalelor puternice de vânt, a implicat peste 50 de vehicule, inclusiv TIR-uri şi un autocar, pe o autostradă care asigură legătura între Ljubljana şi Koper, la aproximativ 40 de kilometri sud de capitala slovenă. În urma acestui accident, autostrada a rămas închisă timp de peste opt ore.
Un incendiu a izbucnit duminică la bordul unui feribot cu 478 de persoane la bord, care asigura o legătură de la Pireu, în sud-vestul Greciei, către Ancona, în estul Italiei, pe o mare dezlănţuită, cu rafale de vânt violente. Autorităţile maritime italiene, elene şi albaneze au lansat o vastă operaţiune de salvare în Marea Adriatică pentru a recupera persoanele blocate în continuare luni pe puntea feribotului.
În total 188 de persoane se aflau în continuare la bord luni dimineaţa, pe o mare dezlănţuită, suferind de frig, după ce au inhalat ore în şir fumul provenind de la incendiul care a fost controlat între timp, precizează AFP.
Elveţia s-a confruntat în noaptea de duminică spre luni cu un val de frig, temperaturile coborând până la minus 29 de grade Celsius, potrivit organizaţiei MeteoNews. Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în estul şi nordul ţării şi ar urma să continue până de Anul Nou. Traficul feroviar a fost perturbat, numeroase trenuri fiind anulate după ce aparatele de semnalizare şi uşile vagoanelor s-au blocat din cauza gerului.
În Republica Moldova, meteorologii au emis cod portocaliu de ninsori şi lapoviţă, valabil pentru sudul şi centrul ţării, iar şase raioane din nord sunt vizate de cod galben, potrivit PRO TV Chişinău. Din cauza vremii, mai multe localităţi au rămas parţial fără electricitate, iar zeci de maşini au rămas înzăpezite, echipele de salvare intervenind pentru a debloca drmurile naţionale.
Şi Serbia se confruntă cu ninsori şi temperaturi sub limita îngheţului, mai multe drumuri din vestul şi nordul ţării fiind închise din cauza zăpezii şi a rafalelor puternice de vânt, relatează postul de radio b92. Peste 1.000 de locuinţe din districtul Moraviţa au rămas fără electricitate din cauza unei defecţiuni la un transformator, iar meteorologii au anunţat că vremea nefavorabilă va continua cel puţin până sâmbătă.
Autorităţile din Bulgaria au emis de asemenea un cod galben de ninsori şi vânt puternic valabil luni în cea mai mare parte a ţării şi au avertizat să se evite traseele montane din cauza condiţiilor severe, informează site-ul Novinite.com.
A nins şi în Germania, inclusiv în capitala Berlin, unde s-a înregistrat prima ninsoare din această iarnă, însoţită de rafale puternice de vânt, potrivit site-ului TheLocal.de. În Regiunea Alpilor s-a format un strat de 40 de centimetri de zăpadă şi, în timp ce în nordul ţării zăpada ar urma să se topească din cauza temperaturilor de 4 grade Celsius şi a ploii, în est şi sud va fi ger şi va ninge.
Condiţiile meteorologice au cauzat mai multe accidente rutiere în Renania de Nord-Vestfalia, dintre care unul s-a soldat cu moartea unei femei.
Italia se confruntă de asemenea cu ninsori şi temperaturi scăzute, astfel că Francesca Danese, consilier local pentru afaceri sociale şi locuinţe, a făcut apel la biserici să îşi deschidă uşile pentru persoanele fără adăpost, relatează site-ul TheLocal.it.
Adăposturile din Roma au pus la dispoziţie 100 de paturi suplimentare, iar trei staţii de metrou vor rămâne deschise pentru persoanele fără adăpost. Voluntarii Crucii Roşii au distribuit în cursul nopţii băuturi calde, pături şi medicamente.