O tânără s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc din Botoșani
O tânără de 26 de ani s-a aruncat, luni seară, de la etajul al zecelea al unui bloc turn din municipiul Botoşani şi a murit în momentul impactului, cadavrul acesteia fiind văzut de către un trecător care a sunat la 112.
„Apelul de urgenţă a fost făcut, luni, în jurul orei 20.00, un trecător a văzut cadavrul unei persoane de sex feminin pe strada Primăverii, din municipiul Botoşani. Ne-am deplasat la faţa locului şi am identificat victima în persoana unei tinere de 26 de ani, din municipiul Botoşani, care se pare că s-ar fi urcat pe acoperişul unui bloc de locuinţe cu zece niveluri şi s-ar fi aruncat“, a declarat marţi, pentru corespondentul Mediafax, comisarul de poliţie Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Tânăra nu a lăsat vreun bilet în care să îşi justifice fapta şi reprezentanţii IPJ susţin că au găsit, la ultimul etaj, o cărămidă care bloca uşa ţinând-o deschisă, pe care o lăsase tânăra pentru a putea coborî.
Poliţiştii au găsit, la ultimul etaj al blocului de locuinţe, poşeta tinerei cu actele de identificare şi două telefoane mobile.”Este cu siguranţă un act suicidal, nu există îndoială, chiar dacă nu a lăsat niciun bilet şi nu şi-a motivat gestul în niciun fel. Nici familia nu îşi explică gestul tinerei“, au mai spus reprezentanţii IPJ Botoşani.
Conform sursei citate, fata ar fi suferit în trecut de episoade de depresie şi fusese studentă la o universitate de stat din Iaşi, dar abandonase cursurile.