Revoluționarii continuă protestele la Guvern
Revoluţionarii sunt nemulţumiţi că nu au primit un răspuns de la premier şi spun că vor continua protestul la sediul Guvernului şi greva foamei, până când va fi retrasă OUG privind obligativitatea obţinerii de noi certificate, precizând că Avocatul Poporului a confirmat că acest lucru este posibil.
Dorin Popa, unul dintre reprezentanţii revoluţionarilor, care a intrat în greva foamei şi a participat marţi la discuţiile cu ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop, a declarat, pentru Mediafax, că acţiunile de protest vor continua miercuri, atât în faţa şediului Guvernului, cât şi la prefecturi şi la Palatul Cotroceni.
Acesta a precizat că premierul Victor Ponta nu le-a transmis niciun mesaj privind revendicările lor şi, deşi ministrul delegat Liviu Pop le-a primis o întâlnire cu primul ministru înainte de a începe şedinţa de Guvern, acest lucru nu s-a confirmat. Revoluţionarii sunt nemulţumiţi de faptul că primesc informaţii contradictorii şi consideră că Executivul încearcă doar să tragă de timp.
Dorin Popa a mai spus că revoluţionarii nu mai sunt dispuşi să discute modificarea ordonanţei, ci solicită retragerea actului normativ, mai ales că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, le-a confirmat faptul că orice ordonanţă de urgenţă poate fi retrasă de către cel care a emis-o. Protestatarii cer ca în şedinţa de Guvern de miercuri să fie retras documentul contestat de ei, pentru ca legea să poată fi pusă în aplicare. Ei au mai spus că nici măcar nu mai cer demiterea lui Adrian Sanda, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Revoluţionarilor din decembrie 1989 şi a Deţinuţilor Politici, dar că vor retragerea ordonanţei emise de acesta.
„Nu mai cerem demiterea secretarului de stat Adrian Sanda, pe care văd că premierul îl iubeşte, nu are decât să-l păstreze, dar cerem retragerea ordonanţei”, a spus reprezentantul revoluţionarilor.
Popa a mai spus că miercuri va fi un pichet şi la Palatul Cotroceni, pentru a cere preşedintelui Klaus Iohannissă medieze conflictul dintre revoluţionari şi Executiv.
Dorin Popa a precizat că de miercuri alţi doi revoluţionari au intrat în greva foamei, numărul acestora crescând la şapte.
Ordonanţa de urgenţă privind revoluţionarii conţine aberaţii şi erori materiale, „erori impardonabile”, a declarat marţi ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, după discuţiile cu reprezentanţii revoluţionarilor, cărora le-a spus că va solicita eliminarea acestor prevederi din actul normativ.
Liviu Pop le-a promis reprezentanţilor revoluţionarilor că-i va cere premierului Victor Ponta „să fie eliminate acele aberaţii şi erori materiale care, potrivit secretarului de stat Adrian Sanda, există”.
Ministrul delegat a mai spus, la finalul discuţiilor, că speră să existe o modificare rapidă a OUG, astfel încât cei îndreptăţiţi să fie plătiţi cât mai repede, mai ales că în buget sunt prevăzute sumele necesare.
„Fac apel către cei aflaţi în greva foamei să înceteze protestele. Nu cred că în perioada în care se fac aceste reparaţii ei trebuie să îşi expună viaţa. Voi solicita o procedură de urgenţă pentru modificarea ordonanţei”, a spus Liviu Pop.
Întrebat ce ar putea să însemne această procedură de urgenţă, Liviu Pop a spus că nu ştie dacă acest lucru va putea fi discutat în şedinţa de guvern de miercuri sau de săptămâna viitoare. „Voi cere premierului să meargă pe procedură de urgenţă în Parlament şi sper ca la mijlocul lunii februarie să fie adoptată legea”, a spus Liviu Pop.
Acesta a adăugat că în Parlament va susţine, alături de colegii săi, aceste reparaţii şi a dat asigurări că orice modificare va fi făcută prin dezbatere publică.
Liviu Pop a susţinut anterior că retragerea OUG nu poate fi operabilă, însă, în Parlament, pe traseul legislativ, se vor putea face eventuale corecturi.
Dorin Popa a spus că revoluţionarii aşteaptă de la premier soluţia la problema lor.
„Rămânem în greva foamei până când ministrul Liviu Pop va discuta cu premierul. Aşteptăm corectarea greşelilor din ordonanţă şi aşteptăm ca Victor Ponta să înţeleagă ce am discutat cu Liviu Pop, respectiv să se respecte Legea 341. Aşteptăm un răspuns chiar şi verbal de la premier că se repară erorile din ordonanţă”, a spus marţi reprezentantul revoluţionarilor.
Sute de revoluţionari au protestat luni, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate, impusă prin OUG la sfârşitul anului trecut.
În urma acestui protest, premierul Victor Ponta a cerut Corpului de control să verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari începând din 1990, în principal modul în care au fost acordate certificate de revoluţionar, au declarat surse din Guvern.
Protestul a continuat şi marţi, în Piaţa Victoriei, unde au fost aproximativ o sută de persoane.Miercuri sunt anunţate proteste ale revoluţionarilor în faţa Palatului Cotroceni şi la sediul Guvernului.
Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut „un rol determinant” la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut. Decizia a fost luată după ce agenţia Mediafax a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizaţiilor reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost „o greşeală” a Ministerului Finanţelor şi că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.
Erata a fost transmisă şi publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanţă de urgenţă, stabilind că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridica baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.
Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de „Luptător cu Rol Determinant”.