Blaga nu are emoții în „dosarul EADS”

Vasile Blaga declară, într-un interviu pentru ebihoreanul.ro, că nu are emoţii în ceea ce priveşte dosarul EADS. Pe de altă parte, Blaga a spus că PNL vrea să dea jos Guvernul Ponta prin moţiune de cenzură şi a arătat că nu îşi doreşte să facă parte dintr-un eventual cabinet al PNL.

Numele lui Vasile Blaga a fost vehiculat că ar apărea în dosarul EADS. Întrebat astfel dacă are temeri faţă de DNA, Blaga a răspuns: „Am o linişte extraordinară. Ştiu bine că am făcut totul legal, că am renegociat contractual EADS şi i-am redus valoarea, ba am şi am făcut sesizare la DNA referitoare la acest dosar.”

În ceea ce priveşte guverul Ponta, Blaga a rătat că PNL va face „tot ce se poate pentru a duce până la capăt votul de blam dat lui Ponta şi PSD-lui” la alegerile prezidenţiale din 2014.

Întrebat cum va prelua PNL puterea, Blaga a spus: „Exact cum scrie în Constituţie. Adică prin moţiune de cenzură Guvernul Ponta cade şi pierde majoritatea. Dar nu ne vom folosi de traseişti pentru a prelua guvernarea, fiindcă toate experienţele anterioare ne arată că nu poţi avea o guvernare eficientă dacă e susţinută de o majoritate la care pun umărul traseişti. Vom depune moţiune de cenzură în următoarea sesiune parlamentară”.

Co-preşedintele PNL a precizat că cel susţinut de partid pentru funcţia de premier este Cătălin Predoiu. Întrebat dacă şi-ar dori o funcţie într-un eventual Guvern PNL, Blaga a răspuns: „Eu sunt de părere că preşedinţia unui partid nu mai trebuie amestecată cu funcţiile administrative. Am spus asta şi public, şi în interiorul partidului, încă din timpul guvernării noastre. Partidul trebuie să monitorizeze acţiunile guvernului şi să pună presiune pe el pentru respectarea promisiunilor făcute. E nevoie de un astfel de mecanism, pentru că de multe ori cei care ajung în Guvern uită ce au promis pentru a ajunge acolo.”

Blaga a mai spus că, după alegerile prezidenţaile, nu a discutat cu Traian Băsescu, Elena Udrea sau Emil Boc:”Nu am discutat cu niciunul dintre ei. Cât îl priveşte pe dl Boc, nu putem vorbi despre iertare. Adică nu în aceşti termeni. Mie îmi pare rău că a făcut alegerile pe care le-a făcut.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.